[ X ]
[ X ]
FRESH
Andreea Bălan apare fără haine în noul videoclip. Imagini rare cu ...
Prezentatoare TV, despre SPORT ACASĂ: „Nu am crezut vreodată că ...
Damian Spinei, despre EXPERIENȚA de la „Românii au Talent”: „Am avut ...
Și-a arătat SÂNII ÎN TOATĂ SPLENDOAREA! Modelul Dorina Darii – purtând ...

Horoscop 6 iulie 2018. Zodiile care sunt gata să pornească la un drum nou astăzi

 BERBEC

Relaţiile cu ceilalţi sunt minunate, de parcă ai norocul de a atrage alături de tine doar oameni tonici, optimişti, care îţi transmit şi ţie starea lor de bine.

E distracţie în jur, de parcă ar fi loc şi de petrecere în mediul în care te afli: se aude muzică, se bea un păhărel, ca atare implică-te şi tu în această atmosferă veselă, care te ajută să te mai relaxezi şi tu.

Printre toate persoanele cu care ai azi ocazia să discuţi, se poate afla cineva care poate juca un rol important de acum înainte pentru inima ta: o şansă de iubire, o posibilă prietenie, un grup de suport care te susţine orice ar fi!

TAUR

Eşti gata să porneşti la un drum nou şi îndrăzneţ, dar, înainte de a-i da startul, ar fi bine să ceri informaţii de la un expert în domeniu. Da, eşti şi tu un specialist prin ceea ce faci, dar de data aceasta ideile cele mai bune vin de la altcineva, mai bine pregătit.

Cere sfaturi cu încredere, pentru că îţi apare în cale exact persoana cea mai potrivită pentru ceea ce vrei tu să obţii. E un exemplu demn de urmat, dar şi un stimulent pentru tine, pentru că dacă vezi că el a reuşit şi la el a mers o anumită reţetă a succesului, merită să faci ca el.

Dacă te şi susţine sau te însoţeşte pe acest drum, atunci eşti cu atât mai câştigat, deci hai, dă-i drumul!

GEMENI

Deşi ai fi tentat să respingi o anumită provocare, la prima vedere, nu fi atât de ferm când spui nu. Lasă acolo un pic de loc de întoarcere, pentru că, după o vreme, s-ar putea să te răzgândeşti şi să vrei să încerci totuşi varianta respectivă.

Refuză într-un mod mai delicat, nu atât de tranşant, ca totuşi să poţi reveni, la o adică, asupra deciziei tale. S-ar putea ca partea bună a lucrurilor să nu se vadă la început şi să fie nevoie să parcurgi câteva etape până când le vei descoperi, şi atunci vei regreta că ai spus un nu atât de hotărât.

Nu da, deci, răspunsuri definitive, mai ales dacă e vorba de refuzuri!

RAC

Nu mai privi înapoi, nu te mai raporta la vechile cunoştinţe, la vechile relaţii, la vechile poveşti trăite înainte, pentru că trecutul e bine să rămână acolo, la locul lui.

Acum ţi se oferă cu totul altceva ce merită valorificat, folosit, pus la treabă în beneficiul tău. Este o şansă nouă în faţa ta, dar dacă tot o compari cu cei mai trăit şi înainte, nu prea îi vei descoperi atuurile.

Niciodată un lucru nu seamănă cu altul, ceea ce ţi se oferă acum, complet nou, e unic, deci nu are rost să te tot gândeşti dacă nu cumva se repetă cine ştie ce situaţie de altădată. Nici vorbă: tu eşti altul acum, situaţia e alta acum, deci bucură-te de noutate!

LEU

Iubirea te face să pluteşti, pur şi simplu, toată lumea este a ta şi te simţi capabil să răstorni şi munţii din loc. Atunci când ai pe cel drag alături, când te ştii iubit şi apreciat aşa cum eşti, susţinut necondiţionat de pe margine, capeţi aripi şi poţi mai mult decât ai putea crede!

E grozav să capeţi atâta încredere în tine însuţi, în viitor, în ceilalţi, doar pentru că cineva te iubeşte. Evenimentele acestei zile te pot propulsa în frunte, înaintea tuturor, deoarece motorul principal al tuturor succeselor care te vizează este iubirea.

Eşti fericit că iubeşti şi eşti iubit, şi asta îţi dă putere!

FECIOARĂ

Joci un rol cheie într-o situaţie instabilă, în care nimeni nu reuşea să restabilească echilibrul. Tu priveşti lucrurile mult mai clar, de pe margine, detaşat, ai mintea limpede pentru a analiza problema pe toate feţele, fără a te lăsa influenţat de nimeni, ca, într-un final, să extragi o concluzie fermă pe care o vei prezenta şi celorlalţi.

Te irită faptul că unii îşi schimbă părerea de la o zi la alta, de aceea eşti decis să iei tu frâiele acestei acţiuni pentru a reinstala odată şi-odată liniştea şi armonia.

Te comporţi ca un om matur, cu scaun la cap, care poate lua azi cele mai serioase şi clare decizii, alungând astfel incertitudinea.

BALANȚĂ

Învaţă, nu te opri niciodată să întrebi, să citeşti şi să studiezi, pentru că tot ce afli, de acum şi până la adânci bătrâneţi, e şcoala vieţii! Azi ai ocazia de a întâlni o persoană a cărei maturitate şi înţelepciune o apreciezi la superlativ.

Îi asculţi sfaturile cu aviditate, convins că el e profesorul tău de încredere. Ai atâtea de aflat de la un astfel de om, încât ai vrea să fii un burete care să absoarbă tot ce spune.

Pur şi simplu, vezi în el un exemplu sau un mentor demn de urmat, şi simţi că tot ce afli de la el te face mai puternic. Nu ştii clar ce simţi pentru această persoană, dar e o iubire ciudată, o combinaţie de respect, admiraţie şi încântare că te poţi afla în preajma sa.

SCORPION

E o bucurie pentru tine că ai ocazia de a învăţa mereu ceva nou. Discuţia pe care o ai astăzi cu o persoană mai tânără decât tine îţi deschide noi direcţii de abordare a unei probleme.

E o altă viziune, pentru că, mai tânăr fiind, vede lucrurile mai modern, având alte informaţii la bază. Ascultă-l cu atenţie, preia din mers ce îţi transmite, dar nu te opri aici: după discuţia cu el, mergi acasă, umblă pe internet, caută tot ce e mai nou din domeniul respectiv, pentru că vei încheia ziua tobă de carte.

Dezvoltarea ta personală nu trebuie să se termine niciodată, deci nu te mulţumi cu cât ştii sau cu cât ai devenit. Poţi mai mult, deci studiază!

SĂGETĂTOR

Azi ajunge doar să arunci o privire pe geam, să vezi măcar un petic de cer senin şi ai să vezi că inspiraţia dă năvală în mintea ta. Ai nevoie de o legătură mai strânsă cu natura, indiferent de forma în care o descoperi tu.

Că e o plimbare de câteva minte afară, că doar deschizi câteva clipe fereastra pentru a lăsa aerul curat în încăpere, efectele se vor resimţi imediat, deci lasă aerul să te învăluie.

Poate eşti meteodependent şi dacă cerul e înnourat asta te influenţează şi pe tine, de aceea trebuie să descoperi în vremea de afară un motiv oricât de mic, care să-ţi ridice nivelul de energie şi buna dispoziţie.

CAPRICORN

Viaţa e ca o sinusoidă: acum eşti jos, acum eşti sus, într-o continuă evoluţie. Acum, pentru puţin timp, eşti jos, dar începi să urci! Chiar dacă nu-ţi ies întotdeauna lucrurile exact aşa cum ai dori, nu trebuie să le priveşti ca pe un capăt de ţară, ci doar ca pe încă o lecţie primită de la viaţă.

Da, poate acum, pe moment, ai fi tentat să spui că nu ai ceea ce ai visat, dar mai bine accepţi situaţia cu maturitate, pentru că de aici începe o altă cale pentru tine.

Acceptă, recunoaşte unde ai greşit, analizează la rece ce a lipsit din tot acest demers ca el să ducă spre un succes deplin, discută şi cu alţii care au trecut prin situaţii similare şi apoi extrage concluzia cea mai adecvată pentru a trece mai departe cu tema făcută cu brio.

Nu e deloc un eşec, nu e deloc un final fără întoarcere, ci doar un episod din drumul tău lent către un viitor succes.

VĂRSĂTOR

Cere şi ţi se va da, ştii doar că aşa se spune, deci tu de ce încerci să le faci pe toate de unul singur? Ai toate şansele să ajungi acolo unde doreşti dacă înveţi să mai şi ceri ajutorul.

Sunt suficiente persoane în preajma ta dispuse să pună umărul la construcţia pe care tu o ridici, dar dacă tu nu vrei să le apelezi, atunci cum ai vrea să te bucuri de rolul pe care ei îl pot juca în viaţa ta? Visezi la un ţel foarte înalt: este foarte posibil de atins, nu e doar un ideal intangibil, ci deţii toate resursele pentru a-l materializa, numai că… nu singur!

Caută oamenii potriviţi pentru ceea ce visezi să realizezi, cheamă-i în calea ta pentru a-şi juca rolul, şi vei vedea ce uşor ţi se împlinesc frumoasele vise.

PEȘTI

Viaţa sentimentală capătă un ritm mai alert şi abia aştepţi să ajungi mai repede la un anumit nivel, de la care poţi spune, mult mai sigur pe tine, că da, este ceea ce ai visat, da, este omul potrivit alături de care poţi clădi ceva de durată.

Semnalele foarte animate care vin de la partener te stimulează să te implici pe deplin în această relaţie, pentru că vezi şi din partea sa aceeaşi energie vie, aceeaşi dorinţă de a merge mai departe.

Cât timp primeşti de la partener semnale entuziaste, e şi normal să doreşti mai mult, mai sus, mai minunat, deci păstraţi-vă amândoi acest tonus ridicat, pentru a clădi o poveste superbă. Flacăra iubirii se cere întreţinută permanent, deci turnaţi amândoi, din ambele părţi, mai mult gaz pe acest foc!

Horoscop zilnic oferit de ACVARIA.COM.


IUL 6, 2018 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...