[ X ]
FRESH
Mihai Ghimpu împlinește astăzi 67 de ani. Uite ce FELICITARE ORIGINALĂ ...
A REVENIT în televiziune, după câțiva ani, dar ÎNTR-O ALTĂ POSTURĂ: ...
Ambasadoarea Stela Stîngaci va deveni BUNICĂ, DIN NOU! Fiica sa e ...
AȘA arăta șeful IGP cu 21 de ani în urmă: „La vârsta la care posibilitățile ...

HOROSCOP JOI 12 IULIE. Noi începuturi pentru zodii

HOROSCOP BERBEC JOI 12 IULIE

Dacă pleci la drum, nu te aştepta ca toate să-ţi meargă strună, pentru că se vor ivi diverse situaţii neaşteptate care vor strica ceva din plăcerea călătoriei.

Ori apar mici conflicte în trafic, ori te trezeşti cu vreo surpriză neplăcută legată de mijloacele de locomoţie pe care le foloseşti, dar unele din aceste situaţii pot fi cumva evitate dacă te-ai informa mai atent înainte de a pleca de acasă sau dacă ai aveam şi un plan de rezervă în cazul în care la destinaţie nu te aşteaptă chiar ceea ce doreai.

HOROSCOP TAUR JOI 12 IULIE

Azi te poţi trezi în faţa unor situaţii neprevăzute care strică complet un plan făcut în cele mai mici detalii. Dacă trebuia să te întâlneşti cu cineva, primeşti un telefon în ultima clipă ce contramandează întâlnirea.

Dacă trebuia să pleci într-o călătorie, te trezeşti în faţa unei surprize ce nu te mai lasă să ajungi la destinaţie conform planurilor.

Nu primeşti variante de rezervă în schimb, ca atare pare să fie o zi în care nu-ţi prea ies treburile, ci trebuie să renunţi la ceea ce doreai să faci iniţial.

HOROSCOP GEMENI JOI 12 IULIE

Fă un efort să duci azi la îndeplinire un proiect ce se apropie de sfârşit. Oricum nici putere nu mai ai, deci ar fi bine să te eliberezi odată de sarcină!

Eşti înaintea unei decizii finale, dar e cel mai complicat moment, pentru că te tot întrebi dacă ai făcut tot ce se putea face şi dacă ai ajuns la nivelul cel mai bun.

Ai mereu senzaţia că se putea şi altfel, că se mai poate schimba ceva chiar în ultimul moment, dar nu insista să duci mai departe acest plan, de vreme ce eşti pe ultima sută de metri.

Adună-ţi forţele şi pune punct aici, ca de mâine să te poţi gândi la altceva.

HOROSCOP RAC JOI 12 IULIE

Emoţiile pot fi şi constructive iar azi vei vedea că totul îţi iese mult mai bine tocmai datorită temerilor tale cele mai profunde.

Ca să nu dezamăgeşti pe nimeni, de teama unui posibil eşec, te concentrezi mult mai bine la ce ai de făcut şi vei vedea că totul îţi iese de minune.

De obicei, teama se transformă în slăbiciune şi te lasă fără vlagă, dar nu şi azi, pentru că reuşeşti să-ţi aduni bine forţele şi să le canalizezi în direcţia care te preocupă.

Teama devine de fapt motorul principal al succesului final, deoarece eşti atent la tot ce s-ar putea întâmpla rău pe parcurs.

HOROSCOP LEU JOI 12 IULIE

Ai nevoie de un prieten apropiat care să-ţi ţină companie.

Te simţi cam singur, cam debusolat şi prezenţa unui om care te cunoaşte bine şi în care ai încredere e esenţială pentru a depăşi acest moment de slăbiciune.

În clipele acestea dificile descoperi cine ţine la tine cu adevărat, pentru că la chemarea ta va veni numai cel care merită statutul de prieten intim.

Nu oricine merită confidenţele tale, deci nu-ţi deschide inima chiar în faţa oricui, nici măcar în faţa celor pe care îi numeai prieteni vechi.

Posibil ca nu printre aceştia să fie persoana cea mai potrivită, ci altcineva faţă de care, până acum, nu ai arătat prea mult interes.

Descoperi deci cine merită încrederea ta!

HOROSCOP FECIOARĂ JOI 12 IULIE

Este o zi dedicată iubirii, cu marea şansă de a te îndrăgosti din nou.

Dacă visai la o idilă nouă, ea are acum toate şansele să se materializeze, pentru că poţi întâlni o persoană care îţi atrage atenţia în mod deosebit.

Te simţi bine în această postură de îndrăgostit, pentru că întotdeauna primii fiori ai iubirii sunt cei mai frumoşi, când îţi pui tot felul de întrebări despre persoana cealaltă.

Dă-i ocazia să se apropie mai mult, pentru că poate ieşi ceva frumos de aici!

HOROSCOP BALANȚĂ  JOI 12 IULIE

Deşi eşti deschis spre nou şi spre schimbare, de data aceasta eşti influenţat negativ de persoane mai fricoase din jurul tău care îţi taie elanul.

Din cauza lor, parcă îţi pierzi şi tu curajul să mai porneşti pe calea cea nouă care se deschide în faţa ta, şi baţi încet în retragere.

Nu renunţa, e doar un moment trecător de slăbiciune, pentru că mai ai nevoie de unele dovezi care să stabilizeze drumul pe care porneşti.

Prefă-te că nu auzi zvonurile sau bârfele care mai vin de la ceilalţi, pentru că unii oricum nu ştiu altceva decât să comenteze ceea ce faci tu.

Ei nu au curaj, dar ştiu să critice şi să taie aripile celor îndrăzneţi aşa ca tine!

HOROSCOP SCORPION JOI 12 IULIE

Nu te crampona de un banal hop, pentru că deţii toate resursele pentru a face faţă cu succes oricărei piedici.

Nu ai nicio vină pentru felul în care s-au împotmolit lucrurile, alţii au avut un rol că s-a ajuns aici, dar tu ai exact soluţiile cele mai bune pentru a rezolva totul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Atitudinea pozitivă de învingător încrezător în forţele proprii se va dovedi a fi exact cheia acestei situaţii. Dacă-ţi torni cenuşă în cap, aşa cum fac cei din jurul tău, nu faci altceva decât să-ţi tai singur creanga de sub picioare şi să baţi pasul pe loc, fără ieşire.

HOROSCOP SĂGETĂTOR JOI 12 IULIE

Lucrurile frumoase sunt trecătoare, ca atare azi te vei despărţi de un loc de care eşti legat sentimental, de o persoană importantă pentru sufletul tău sau doar de o stare interioară care te-a făcut să te simţi bine o perioadă.

Nimic nu e veşnic, şi ştii deja asta, dar nu te poţi abţine să nu suferi după ce vei lăsa în urmă acea senzaţie de fericire şi confort emoţional care te-a marcat o perioadă.Rămâne un gol în urmă, dar poţi să trăieşti din amintiri plăcute.

HOROSCOP CAPRICORN JOI 12 IULIE

Apare şansa unei noi relaţii sau iei decizii în cuplul deja format, pentru acum că se trasează următorii paşi într-un plan important pentru viitor.

Eşti pus pe fapte mari, dai naştere unor idei măreţe şi unor planuri deosebite în care e implicat şi partenerul.

Eşti în faţa unui nou început şi pe umerii tăi cad cele mai grele decizii, dar eşti persoana potrivită s-o faci!

Relaţia de cuplu capătă o tentă raţională, deci s-ar putea spune că iubeşti mai mult cu capul decât cu inima, ceea ce constituie un avantaj pentru cei îndrăgostiţi până peste urechi, pentru că aşa poţi păstra contactul cu realitatea şi poţi gândi limpede.

HOROSCOP VĂRSĂTOR  JOI 12 IULIE

Te gândeşti la o călătorie pe care o vezi ca pe o eliberare de stres şi de probleme.

Dacă e cam devreme să te gândeşti deja la concediu, în caz că nu îţi permiţi aşa ceva chiar acum, profiţi de o zi liberă pentru a călători măcar virtual, pentru a visa cu ochii deschişi sau a umbla prin amintirile altor călătorii trecute. Îţi încarci excelent bateriile cu ajutorul acestor vise frumoase, cel puţin la nivel teoretic.

Eşti convins că va veni şi ziua în care vei putea pleca realmente la drum ca să ajungi acolo.

HOROSCOP PEȘTI  JOI 12 IULIE

Tu, care eşti întotdeauna împăciuitor, amabil, atent la ceea ce spui, eşti dintr-o dată atacat de cineva care nu este de acord cu tine.

Cineva e deranjat, cu sau fără motiv, de o vorbă de-a ta, pe care nici nu ai intenţionat-o a fi dură, iar reacţia sa e de-a dreptul surprinzătoare.

Ori o face pe supăratul şi nu mai vrea să-ţi vorbească, ori ripostează şi mai agresiv, cu un atac dur la persoana ta.

Fii deci pregătit să dai explicaţii pentru gestul tău  care a fost greşit interpretat de o persoană în toane rele.

Nu meriţi criticile severe îndreptate spre tine.

HOROSCOP JOI 12 IULIE oferit de Acvaria.


IUL 12, 2018 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...