[ X ]
FRESH
Despărţire-şoc la Hollywood! Şi-au spus „Adio!” când toată lumea se ...
Diana Brescan – la piscină! Ce IMAGINI PROVOCATOARE a publicat!
Și-a descoperit O NOUĂ PASIUNE! Dina Cebotari: „Acestea sunt create ...
Kim Kardashian s-a tuns! Iat-o cu noua coafură şi cu un outfit sexy ...

Festivalul Moldo Crescendo, la O NOUĂ EDIȚIE! Organizator: „Facem apel către persoanele fizice, dar și juridice care vor să ne susțină”

Pianistul Marcel Lazăr, unul din organizatorii Festivalului Moldo Crescendo, anunță că a cincea ediție a festivalului nu ar fi avut loc până acum câteva zile, când, totuși, a decis că trebuie să fie organizat, însă în alt mod în ceea ce ține de partea financiară, informează SHOK.md.

Marcel, într-o postare pe Facebook, anunță că, de data aceasta, nu va mai fi o campanie de colectare a banilor, ci a lansat un apel către persoanele fizice care vor să facă donații.

„Până acum câteva zile, ediția 5-a a Festivalului Moldocrescendo nu exista, acum însă am simțit ce trebuie să facem! Anul acesta o să aibă loc ceva tare frumos, toamna în Chișinău.
Campanie de crowdfunding n-o să fie, în schimb scriu această postare, pe care vă rog mult să o distribuiți, ca apel către persoanele fizice, dar și juridice care vor să ne susțină.
Cele fizice o pot face prin contul nostru de pe Patreon: bit.ly/moldocrescendopatreon , și în schimb veți primi un tricou drăguț, și prioritate la evenimentele noastre, iar persoanele juridice știu ce trebuie să facă. Cam atât până când. 😄 Mulțumesc pentru atenție 😊”, a scris pianistul.

Potrivit descrierii de pe Patreon, Moldo Crescendo a luat naștere la inițiativa unor prieteni care au studiat în același liceu, dar au plecat în afara țării ca să-și continue studiile la cele mai prestigioase universități de muzică din Europa.

„Învățăm de la cei mai mari muzicieni și cântăm în cele mai frumoase săli! Mai avem în comun dragostea pentru muzică și pentru casă. Aducem muzica clasică în locuri în care nu s-a auzit, în micile orașe și sate. Punem în lumină locuri de importanță istorică și culturală. Susținem noile generații de muzicieni. Promovăm compozitori, fotografi, regizori, actori, pictori și alți artiști”, menționează tinerii.

Totodată, ei au explicat de ce colectează bani. „Ca să dedicăm mai mult timp creației, și mai puțin timp căutării sponsorilor. Fiecare membru, individual, își asigură o viață decentă, însă și proiectul are nevoie de resurse pentru a trăi. Încercăm să fim independenți și apolitici, să ne asociem doar cu companii care nu dăunează sănătății omului (fizic și spiritual) și nu dăunează naturii.

Dacă proiectul ar avea un venit lunar consistent am putea planifica cu mai multă siguranță viitoarele concerte – costurile unui singur concert pornind de la un miiiiinim de 500 de Dolari, costurile cresc considerabil când sunt implicați mai mulți muzicieni, bilete de avion, cazări, etc. Pe lângă concertele singulare, dorim să continuăm Festivalul Moldo Crescendo, care în 2019 va ajunge la Ediția a 5-a. Ne dorim un site frumos. Vrem să implicăm tot mai mulți muzicieni, să descoperim tinere talente, să aducem muzica clasică în cât mai multe locuri și să o facem cunoscută cât mai multor oameni. Multe alte idei și proiecte frumoase. Aveți încredere! :)”, spun tinerii muzicieni.

SHOK.md


MAI 26, 2019


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...