[ X ]
FRESH
Replica Prințesei Diana pentru Camilla Parker, după ce a aflat că ...
NU consumă carne și face sport! Află ce alte TRUCURI de frumusețe ...
MAMA lui Andrei Năstase a fost OPERATĂ, din nou. Detalii!
E ÎNSĂRCINATĂ cu primul ei copil! Interpretă, la o emisiune TV: „Nu ...

(INTERVIU) Violeta GRECU: „Este dificil să te impui ca artist acolo unde muzica, pizza, spaghetti și pictura sunt niște lucruri firești”

Violeta Grecu este prima soprană originară din Moldova care a absolvit Conservatorul de la Veneția cu cea mai mare notă – „110 CUM LAUDAE și prima femeie care a fost acceptată în calitate de cântăreață pe gondolele venețiene. Într-un interviu pentru SHOK.md, ea a vorbit despre studii, muzică, viața în Italia, dar și viața de artistă acolo.

SHOK: Violeta, recent, ați absolvit masteratul la Conservatorul Benedetto Marcello din Veneția cu nota maximă. În ce a constat examenul, cum ați reușit și ce înseamnă asta pentru Dvs.?

Violeta Grecu: Sunt foarte bucuroasă de cel mai înalt punctaj pe care îl poate primi vreun cântăreț de operă. Acest examen a cuprins teza scrisă și un repertoriu de o oră și ceva, care a cuprins muzica din creațiile lui Bellini, Rossini, Poulenc, Korngold, Rachmaninov și Stravinskij și, bineînțeles, în limba originală – rusă, italiană, germană, franceză și engleză.

E o experiență unică. Am avut și propunerea de a participa la un schimb de experiență cu Conservatorul  Гнесиных din Moscova. În vară anului 2017, am reprezentat Italia la un concurs de operă în Astana, Kazahstan, unde am ajuns printre primii 10. Concurență a fost foarte interesantă, am întâlnit interpreți din Ucraina, Rusia, Mongolia, Armenia, toți forte bine pregătiți de la care tot timpul ai ce învăța. Acolo am făcut cunoștință cu  Любовь Казарновская care s-a adeverit a fi o profesoară și un om extraordinar, căreia îi datorez mult în creșterea mea ca și cântăreața. Am devenit prietene, și chiar înainte de examen, am vorbit la telefon, care ca o mamă grijulie mi-a dat curaj prin câteva cuvinte simple și la locul lor”, a spus artista.

violeta grecu (21)

SHOK: Sunteți, totodată, și primul cântăreţ de operă originar Moldova care a absolvit la Conservatorul din Veneţia. De ce anume această instituție și cum ați ajuns acolo?

V.G.: După ce m-am căsătorit, soțul Radu Zaplitnii, care activează ca muzician în Veneția din 1994, m-am stabilit în acest minunat oraș. Și după multe experiențe muzicale în duet cu Radu, ca pianistă,  cobza, muzică populară, Jazz, clasică – dacă tot am decis să cânt pe gondolele venețiene, am zis – de ce, nu?! acestei noi experiențe. De fapt, în 2017 am și debutat în rol principal în opera „Romeo și Giulietta” de A.Zingarelli la Teatrul Malibran, Veneţia.

Am mai participat la un curs intensiv pentru pianiști numai la muzică de operă. Și am ieșit cu altă diplomă în calitate de cel mai bun acompaniator, după ce am prezentat primul act de la Traviata de G.Verdi, partea orchestrei la pian și cu vocea în simultan cântam toate vocile, de tenor, mezzosoprano, soprano și bariton. E experienţă de un nivel foarte înalt!

violeta grecu (19)

SHOK: Ați făcut studii muzicale în Moldova, iar apoi în Italia. Cât au durat studiile la Veneția și ce presupun acestea, cât de complicat e?

V.G.: Am absolvit liceul de muzică C. Porumbescu, la cobză, și apoi – Conservatorul G.Muzicescu din Chişinău, la secția muzicologie. În acea perioadă am și fost angajată în calitate de cobzar, în orchestra „Folclor”, dirijor Petre Neamțu. Apoi – pianistă la Caffè Quadri în Piazza San Marco, împreună cu soțul meu, după care a urmat debutul în calitate de cântăreața pe gondolele venețiene, fiind prima femeie acceptată în aceasta meserie dedicată, până la venirea mea, numai pentru bărbați.

La Conservatorul Benedetto Marcello studiile au durat numai doi ani, dar pentru a recupera alți trei, am fost pusă în condiția de a demonstra pregătirea mea muzicală și drept urmare s-au mai adăugat vreo 30 de examene. Nu este greu sau ușor să faci muzică, depinde de fiecare în parte, dorința, aptitudini, motivație și scopul în viața.

violeta grecu (13)

SHOK: Într-un interviu în 2017 spuneați că încântați turiștii care se plimbă cu gondolele. Continuați să faceți acest lucru, ce piese cântați și cum e să ai un asemenea „job”?

V.G.: Da, este un job foarte interesant și în același timp necesită multă rezistență, ești expus condițiilor climaterice – ploaie, vânt, arșiță, etc… Dar este o scenă în aer liber, scenografia acestui oraș e minunată, ai posibilitatea să dialoghezi în diferite limbi, să comunici cu persoane cu culturi diferite – din Korea, Japonia, America, Spania.

violeta grecu (12)

SHOK: Cunoaștem că și soțul dvs., Radu Zaplitnii, e din domeniu, cântați împreună în prezent?

V.G.: Da, bineînțeles, pe gondolă în concerte și mai ales este cel care se ocupă de manageriatul cuplului nostru artistic, de idei noi în utilizarea tehnologiilor avansate legate de microfoane, montaj video – audio, alegerea repertoriului și aranjamente muzicale.

SHOK: Pe lângă acesta, mai aveți și alte activități, proiecte legate de muzică sau chiar alte domenii?

V.G.: În realitate toată activitatea mea este legată numai de muzică, de diferite genuri. În primul rând, folclorul românesc, Jazz-ul și în ultimul timp – Opera clasică.

violeta grecu (24)

SHOK: Ați absolvit specialitatea soprană. Pe scenele căror teatre de operă ați reușit să ajungeți și unde v-ați dori mult să ajungeți?

V.G.: După cum am mai spus, sunt norocoasă pentru că debutul de soprană l-am avut în Veneția pe scena teatrului Malibran, care este gestionat de La Fenice. În general, scena oricărui teatru important din lume, ar fi interesant de explorat. Timpul va arăta.

SHOK: Când v-ați mutat în Italia și cum e viața Dvs. acolo?

V.G.: Sunt în Italia din 2007. A trai din artă, mai ales în țara unde s-a născut Puccini, Verdi, Vivaldi, Moricone, Modugno… Aproape toți cântă cu vocea sau la acordeon, e greu. Este dificil să te impui ca artist acolo unde muzica, pizza, spaghetti, pictura, sunt niște lucruri firești cărora italienii nu dau multă importantă, deci nu sunt meserii adevărate. Nu reușești să-i uimești cu arta ta.

violeta grecu (4)

SHOK: Ce planuri de viitor aveți, ce urmează acum după absolvirea conservatorului?

V.G.: În primul rând – o pauză muzicală și apoi vom vedea. De destin nu fugi. Ce e val, ca valul trece…

SHOK: Admiteți o revenire definitivă în Moldova, dar un concert?

V.G.: Totul este posibil  – și revenirea, și concertul. De fapt, eu cred în artistul din mine căruia îi place să călătorească cântând împreună cu muzicieni din lumea întreagă. Ce importanță are unde dormi –  în Moldova, în Italia, în America?! Eu așa văd lucrurile.

Cristina GUREZ

Foto: arhivă personală


MAR 3, 2018 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...