[ X ]
FRESH
Regina Elisabeta și Prințul Philip au marcat 70 de ani de CĂSNICIE, ...
Încă un VIDEOCLIP! Cristy Rouge: „În semn de mulțumire pentru această ...
Irina Lencauțan și Iurie Rusu și-au OFICIALIZAT relația, după 5 ani ...
 Fetița Elenei Bivol – OMAGIATĂ. Uite ce ȚINUTE au purtat la petrecerea ...

PRIMUL JOB – în studenție! Mihai Malașevschi: „Acum am onoarea să lucrez cu Înaltul Consilier al UE pentru domeniul Justiţiei”

Primii bani i-a câștigat încă în adolescență, a avut mai multe joburi, iar acum lucrează cu Înaltul Consilier al UE pentru domeniul Justiţiei. Este vorba despre Mihai Malașevschi, care a acceptat, pentru SHOK.md, să vorbească despre experiențele sale profesionale de până acum.

Primii bani i-am cîştigat în adolescenţă, pe când aveam 14 ani. Părinţii mei aveau o afacere locală în regiunea de baştină. Ei au fost surpinşi auzindu-mi propunerea de a mă implica în activitatea lor, pe durata vacanţei de vară. Pentru acest lucru am şi fost remunerat pentru prima dată. Pe parcursul vacanţei de vară am cîştigat primii mei circa 100 USD”, a dezvăluit Mihai.

Primul său job însă a venit ceva mai târziu și a fost unul part time, la o companie privată din Chişinău, pe vremea când era student la Facultatea de Drept. „E vorba de o echipă de oameni buni, pe care îi respect mult şi în prezent. Ulterior, am decis să schimb direcţia de dezvoltare profesională, implicîndu-mă în sectorul public. Anume acestuia din urmă i-am dedicat mai mulţi ani, dar şi am acumulat experienţă, făcînd cunoștință cu oameni minunaţi cu care am avut onoarea să lucrez”, a spus el.

Totuși, Mihai recunoaște că, „cât de amuzant nu ar suna”, dar nu a avut o dorinţă certă, după cum au mulţi dintre copii, în ceea ce ţine de viitorul lor profesional. „Mă bucuram de copilărie. A început a se face lumină în acest sens doar spre vârsta majoratului. Am decis pentru mine că în viitor nu voi merge pe urmele părinţilor, care sunt ambii profesori, dar voi urma calea „legii”.  Aşa şi a fost, după absolvirea şcolii am mers la Facultatea de Drept”, a spus el.

Până acolo unde este astăzi „nu a fost o cale rapidă şi fără obstacole”. „Dimpotrivă, a fost necesar să încep cu o poziţie foarte mică, iar odată cu acumularea experienţei oamenii sunt promovaţi sau îşi caută un job mai bun. Este necesar să cunoşti ce anume îţi doreşti.

mihai2

 

Am crescut profesional de la simplu specialist până la şef al direcţiei juridice în cadrul instutuţiilor publice, pe parcursul a mai multor ani. Ulterior, am obţinut funcția de Consultant național al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru Ministerul Justiției, responsabil de monitorizarea procesului de implementare a cadrului legislativ în Republica Moldova. Acest fapt mi-a acordat o experienţă în cadrul unei organizaţii internaţionale.

Mai târziu am obţinut poziţia de consilier, apoi șef al cabinetului președintelui fracțiunii parlamentare în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, acordând asistență și consiliere juridică câtorva preşedinţi de fracţiune parlamentară.

În 2016 am decis să iau o pauză de domeniul parlamentar şi să mă implic din nou în activitatea organizaţiilor internaţionale. La acel moment aveam o experiență de muncă de peste 12 ani, printre care mai mult de 8 ani de activitate în cadrul instituțiilor publice ca Parlamentului Republicii Moldova, Ministerul Justiției, Casa Națională de Asigurări Sociale și altele.

Pentru ocuparea poziţiei prezente a fost organizat concurs public de către angajator, la care au participat din câte cunosc multe persoane, dar am avut norocul să fiu învingător. Acum am onoarea să lucrez cu Înaltul Consilier al UE pentru domeniul Justiţiei. Dumnealui este unul din 25 de consilieri în cadrul Misiunii Înalţilor Consiliei ai UE pentru Republica Moldova, misiune a cărei obiectiv principal este acordarea suportului Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme, în speță, asistență în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere, inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și de a asigura următoarele acțiuni post-liberalizare a regimului de vize”, a povestit Mihai.

El susține că succesul, pentru fiecare din noi, „este o noţiune diferită, din acest motiv şi „cheile” către acesta sunt destul de variate”. „Pentru mine succesul reprezintă familia mea, cu care mă mândresc mult. În ceea ce priveşte domeniul profesional, cheia succesului, probabil, se află în muncă asiduă, în ceea ce îţi place să faci, buna cunoaştere a scopului şi, nu în ultimul rând, respectul faţă de oamenii cu care lucrezi”, a subliniat asistentului Înaltului Consilier al UE pentru domeniul Justiţiei.

mihai1

SHOK.md


MAI 9, 2017 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...