FRESH
Vacanță în Portugalia! Dana Markitan s-a SCĂLDAT în OCEAN prima dată! ...
A trecut prin CEA MAI DURĂ experiență de până acum! Este vorba despre ...
Își petrece timpul liber la SALA de FORȚĂ! Cât de bine arată tânăra ...
A fost în VACANȚĂ cu iubitul! Află cum s-a RELAXAT Diana Grigor! FOTO//

De NECREZUT și NERECUNOSCUT! Mister Moldova 2016 și-a TRANSFORMAT corpul într-un mod spectaculos! FOTO//

Chiar dacă arăta bine, Mister Moldova 2016, Anatolie Jalbă, știa că se poate mult mai bine, așa că s-a pus pe treabă.

Astfel, modelul a apelat la o metodă intensivă de a acumula masă musculară și de a-și transforma corpul spectaculos.

„Vă amintiți că am încheiat un pariu – transformarea corpului în 8 săptămâni? Iată că, noi nu ne-am oprit și am decis să ne antrenăm pentru campionatul de bodybuilding.

Progresul înregistrat de mine – fotografia până – e din 10 ianuarie 2017, iar de după e din 28 aprilie 2017. În 15 săptămâni am reușit să scap de surplusul de grăsime și să adaog acolo unde era necesar”, a scris Mister Moldova, precizând că rezultatele au venit grației mâncării sportive speciale, a mâncării corecte, dar și a antrenamentelor la sala de sport.

În cadrul Campionatului Național de Bodybuilding și Fitness, la categoria Men’s Physique, Anatolie a obținut medalia de argint, adică locul II.

„Nu ne oprim. Mergem mai sus”, a scris modelul.

SHOK.md


MAI 3, 2017 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Care este cel mai admirat cuplu din showbiz?

View Results

Loading ... Loading ...