[ X ]
FRESH
Cât de frumoasă este fiica lui Michael Jackson! Paris a atras toate ...
Nu a obținut NICI UN LOC la Miss International 2018, dar… Daniela ...
Copiii ei - eroi într-un VIDEOCLIP dedicat TATĂLUI! Lenuța Gheorghiță: ...
Premierul Filip, în „CAPITALA DULCE” a țării: Suntem gata pentru „sare ...

Carolina Jizdan și Mihai Burciu - DEZAMĂGIȚI de viața de peste hotare: „Din păcate, nu am reușit”

Stilista Carolina Jizdan și jurnalistul Mihai Burciu au revenit în Moldova, după 1 an de trai și încercări în Spania. Ea și-a reluat activitatea la salonul de frumusețe din Chișinău, iar el a revenit în televiziune, informează SHOK.md.

Stilista a spus că, prin februarie-martie 2017, în familia sa era o situație mai tensionată și neavând experiență și neștiind ce înseamnă străinătate, în acel moment i s-a părut că plecarea din țară va fi ieșirea din situație. „Atunci am vrut să iau o pauză și să dispar din vizorul lumii care mă înconjura. Prima jumătate de an, eram foarte entuziasmată, de parcă eram într-o continuă vacanță. Peste o perioadă am simțit că-mi lipsesc părinții și lor le era dor de nepoți. Eu am întâlnit oameni și acolo, am crezut c-o să-mi pot lega prietenii acolo, dar din păcate nu am reușit. Lumea din străinătate mie mi-a creat o impresie de dezamăgire”, a adăugat ea.

Carolina a povestit că, în Spania, și-a continuat activitatea, însă fără mare succes. „Am avut norocul să continui să fac ceea ce făceam și aici, doar că mai greu. Eu, fiind din domeniul frumuseții, am crezut că acolo totul e cu mult mai dezvoltat, însă ajungând în Spania, am văzut că sfera frumuseții se află la cel mai mic nivel. Văzând asta, mi-am spus că eu am nevoie de ani de zile ca să mă dezvolt și să-i fac pe spanioli să înțeleagă ce e frumusețea. Eu nu doream să activez în altă sferă. Eu vreau să-mi trăiesc viața, nu aveam timp să mă reprofilez, pentru că trebuia și să muncesc, și să trăiesc. Mulți îmi spuneau că primul an e mai greu, toți au trecut prin asta. Prima perioadă ești în euforie, fiind în altă țară și văzând lucruri noi, apoi începe să-ți fie dor de cei dragi. Copiilor mei le era foarte tare dor de bunici, voiau să meargă la țară să-și vadă verișorii”, a povestit ea pentru www.noi.md.

Ce ține de revenirea acasă, ea a spus că a fost foarte ușoară. „Eu am revenit cu alte gânduri și viziuni. Stând acolo un an, mi-am aranjat gândurile, chiar am și meditat, am învățat să gândesc pozitiv, pentru că totul depinde de oameni. La noi, poate din cauza că au vremuri grele, oamenii continuă să gândească negativ, nimic nu le place, critică mereu. Iată, eu nu am fost un an acasă, și când am intrat în Chișinău l-am găsit altfel, a început să se dezvolte. Mulți îmi spuneau că atunci când o să mă întorc o să văd doar fețe înăcrite, dar nu este așa. După părerea mea, contează în ce parte te uiți și ce vrei să vezi. Cum te-a primit Republica Moldova înapoi? Foarte bine, nici nu m-am așteptat! Totul a început foarte bine. Am reintegrat ușor copiii la școală. Eu nu m-am gândit c-o să revin tot la salonul de frumusețe în care am și lucrat, pentru că mă gândeam că sânt deja lucrători acolo. Am fost primită cu brațele deschise și fără să mai spun ceva, m-au întrebat când încep lucrul. și clientele mele mi-au scris, m-au sunat și mi-au zis „bine ai revenit”, m-au întrebat când încep munca pentru a veni la mine. Iar asta mă bucură și-mi dă aripi”, a mai spus Carolina pentru sursa citată.

SHOK.md


OCT 18, 2018 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...