[ X ]
FRESH
Kate Middleton este însărcinată cu al patrulea copil? Declarația făcută ...
A lansat PRIMA COLECȚIE de hanorace! Nathaniel Kowalsky: „Totul a ...
SPOT VIDEO, lansat de Târgul de Crăciun de la Orhei, care nu te poate ...
Pune punctele pe „i” privind CARIERA SA! Cezara: „N-o să mă înjosesc ...

Expoziția «Renaştere», dedicată aniversării a 130 de ani de la nașterea scriitorului, Alexei Mateevici - INAUGURATĂ în Ucraina!FOTO//

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, în cooperare cu Consiliul municipal al oraşului Boryspil și Consulatul Onorific al Republicii Moldova în regiunea Kiev, a inaugurat în incinta Bibliotecii Centrale a orașului Boryspil cea de-a doua Expoziție cu genericul «Renaştere. Відродження», dedicată aniversării a 130 de ani de la nașterea autorului Imnului de Stat al Republicii Moldova „Limba noastră” – scriitorului, Alexei Mateevici, informează SHOK.md.

Potrivit unui comunicat de presă, expoziţia «Renaştere. Відродження» cuprinde panouri conținând copii ale unor documente din arhiva seminarului Academiei Teologice din Kiev unde și-a efectuat studiile Alexei Mateevici în anii 1910-1914, inclusiv copii ale textelor scrise de poet și fotografii. Materialele prezentate la expoziţie au fost puse la dispoziţie de către reprezentanții comunității moldovenilor din Ucraina, pământeni ai poetului născuți în satul Zaim.

În cadrul discursului său ambasadorul Ruslan Bolbocean a ținut să menționeze că alegerea Boryspilului drept locație pentru desfășurarea expoziției dedicate marelui cărturar Alexei Mateevici are o semnificație aparte, ținând cont de faptul că în această localitate s-a născut autorul imnului de Stat al Ucrainei Pavlo Ciubinski. De asemenea, ambasadorul a menționat că ambii poieți, autori ai imnurilor naționale, sunt simboluri sacre ale celor două țări, care permit construirea unor punți spirituale și poduri ale culturii și cunoașterii între ambele state.

Ulterior, împreună cu președintele Consiliului municipal Boryspil, Anatoly Fedorchuk și consulul onorific al Republicii Moldova în regiunea Kiev, Oleg Țiganenko, ambasadorul Ruslan Bolbocean a depus în mod solemn un coș cu flori la monumentul renumitului poet ucrainean Pavlo Ciubinski.

La eveniment au participat reprezentanţii autorităților locale, corpului diplomatic, Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, inclusiv profesori, studenți, cercetători și colaboratori științifici ai Bibliotecii Centrale. Inaugurarea expoziției s-a înscris în șirul de acțiuni ale Ambasadei de promovare a valorilor culturale autentice și comemorare a personalităţilor marcante ale istoriei şi literaturii naționale şi va fi deschisă publicului în perioada 10 mai -10 iunie 2018.

SHOK.md


MAI 11, 2018 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...