[ X ]
FRESH
Cadre super HOT cu iubita lui Cristiano Ronaldo. Georgina, în costum ...
„Petrecerea Burlăcițelor” – PE CINSTE! Viitoarea mireasă Rusanda Cojocaru ...
CONCERT DE VARĂ – la Teatrul Verde din capitală, organizat de Ambasada ...
Petrecerea băiețelului – ÎN STIL SAFARI! Simona Bacaliuc: „Am decupat ...

Nu știi unde să petreci vara? La Orheiland te așteaptă o aquazonă cu 10 tobogane și TOTUL E GRATUIT!

Administrația OrheiLand a anunțat surprize mari și în acest an pentru vizitatorii celui mai mare parc de distracții din țară. Chiar dacă nu au fost deschise toate parantezele, se cunoaște deja că pe lângă multe alte noutăți aici va fi amenajată și o nouă aquazonă, cu cele mai moderne tobogane pentru toate vârstele și gusturile, inclusiv pentru iubitorii de senzații tari, informează SHOK.md.

Astfel, la OrheiLand va fi instalată o nouă zonă acvatică pe lângă cele existente în prezent. Aceasta va fi dotată cu 10 tobogane, atât pentru maturi, cât și pentru copii. Vor fi instalate trei tobogane noi. Două dintre acestea vor fi de tip spirală pentru două persoane fiecare. Iar un tobogan de apă este prevăzut pentru iubitorii de senzații tari, cu un bazin de apă de 120 metri pătrați.

Este cunoscut deja că și plaja lacului, renumită pentru nisipul de calitate și curățenia sa, va fi extinsă, pentru a face față numărului sporit de vizitatori, dar și pentru a le asigura confortul.

De menționat că, sezonul de vară va fi inaugurat de 1 iunie, la fel ca anul trecut, de Ziua copiilor, iar administrația promite un program de excepție cu o paradă a păpușilor gigante, tombole cu premii de valoare, concerte, dar și o discotecă specială. Sărbătoarea va culmina cu un program inedit – show-ul dronelor, care va oferi o priveliște unică ce va putea fi admirată de la mai mulți kilometri. De asemenea, la OrheiLand va fi amenajat și un orășel al copiilor.

Totuși, atracția de bază a OrheiLand-ului anunțată pentru an este un roller coaster, care este fabricat în Italia, special pentru parcul de distracții din Orhei.

Mai mult, potrivit reprezentanților OrheiLand pe teritoriul parcului vor fi construite și mai multe cafenele, unde vizitatorii se vor putea delecta cu dulciuri, apă, înghețată și gustări.

Amintim că, parcul de distracții OrheiLand, cu o suprafață de 20 de mii de metri pătrați și a fost deschis în data de 1 iunie 2018, la inițiativa fostului primar de Orhei, Ilan Șor, fiind vizitat de peste jumătate de milion de persoane, inclusiv din Ucraina și România, atrase de zecile de tobogane gonflabile, trambuline şi terenuri de joacă pentru copii, dar și multiplele atracții și distracții pentru maturi. Centrul are o capacitate de peste 50 mii de persoane.

Intrarea și toate atracțiile pentru vizitatori sunt gratuite.

SHOK.md


MAI 22, 2019 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII

SONDAJ SHOK

Cine este cel mai sexy model din Moldova?

View Results

Loading ... Loading ...