(VIDEO) Olimpicii Denis Vieru și Adil Osmanov, întâmpinați călduros la Aeroport, la revenirea de la JO: „Bravo! Moldova! E victoria întregii țări”

Sărbătoare la Aeroportul Chișinău ieri noapte. Judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov, care au cucerit medalii de bronz la JO 2024 de la Paris, au ajuns acasă, fiind întâmpinați cu aplauze și flori, de zeci de oameni, printre care și copii, care scandau încontinuu „Moldova”, scrie UNIMEDIA.
„Este o trambulină în viață și pentru mine personal, pentru echipă, pentru Federație și pentru toți oamenii care au avut aport la acest succes. A fost o medalie meritată, așteptată de foarte multă lume, iată că visurile se realizează. Avem în continuare de muncit, scopuri noi și mereu este loc de mai bine, așa că muncim. Medalia va fi la părinți, pentru că ei sunt startul vieții mele. Dedicația este pentru acei oameni care mă susțin și mă iubesc cu adevărat și în orice clipă, bună și mai puțin bună, au un loc aparte în sufletul meu”, a declarat Denis Vieru.
Denis Vieru spune că are planuri de milioane pe viitor, „pentru că premiile tot sunt de milioane”.
„Fizic mă simt foarte greu, dar emoțional sunt fericit că am atins acest scop, e victoria întregii țări, nu doar a mea. Cel mai important este să crezi în propriul succes și să ai răbdare”, a declarat Adil Osmanov.
Judocanul planifică să se restabilească, după ce și-a dislocat umărul, la Paris, și să viziteze Azerbaijanul
La 28 iulie, judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În finala mică a categoriei de greutate 66 kg, el a dispus de francezul Walide Khyar.
Astfel, Denis Vieru a devenit primul judocan moldovean care a reușit să cucerească o medalie la o ediție a Jocurilor Olimpice.
„Mă simt perfect. Sunt mândru de țara mea, de oamenii care au stat alături mereu, au crezut, m-au susținut. Cred că este cea mai frumoasă clipă. Am făcut-o pentru mulți oameni. Este mereu loc de mai bine, dar este un pas foarte important, o trambulină, aș spune, pentru viitor, și o bună motivație pentru copii, colegi care tind să devină super-staruri în judo”, a declarat Denis Vieru, după ce a luat bronzul la JO.
La 29 iulie, judocanul Adil Osmanov a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Osmanov l-a învins în finala mică, a categoriei de greutate de până la 73 kg, pe italianaul Manuel Lombardo, campion european în 2021 și dublu vicecampion mondial.
În timp ce sărbătorea una dintre cele mai importante victorii din cariera sa de judo, Osmanov a început să-și ridice brațele în semn de bucurie însă, una dintre mișcările sale a dus la dislocarea umărului.