Kim Jong-un le-a transmis nord-coreenilor deja înfometați că trebuie să mănânce și mai puțin în următorii 3 ani

 Kim Jong-un le-a transmis nord-coreenilor deja înfometați că trebuie să mănânce și mai puțin în următorii 3 ani

Kim Jong-un a emis o directivă prin care nord-coreenilor li se va reduce consumul de mâncare în următorii trei ani. Liderul națiunii izolate complet de restul lumii a afirmat că granița cu China, care a fost închisă de anul trecut din cauza pandemiei, nu va fi deschisă în curând. El și-a avertizat populația deja înfometată că trebuie să consume și mai puține alimente, întrucât rezervele de hrană ale țării încep să se epuizeze, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Granița Coreei de Nord cu China – principalul furnizor de hrană – nu este de așteptat să se redeschidă până în 2025 și mulți locuitori sunt îngrijorați că nu vor supraviețui.

Un rezident nord-coreean a declarat pentru Radio Free Asia (RFA) că mulți cetățeni vor muri.

„Acum două săptămâni, au spus la reuniunea unității de supraveghere a cartierului că urgența alimentară va continua până în 2025. Autoritățile au subliniat că posibilitatea redeschiderii vamale între Coreea de Nord și China înainte de 2025 este foarte redusă.

Situația alimentară în acest moment este deja o urgență, iar oamenii se luptă cu lipsuri mari. Când autoritățile le spun că trebuie să conserve și să consume mai puține alimente până în 2025… nu pot simți altceva decât o mare disperare.

Neîncrederea și resentimentele față de autorități sunt răspândite în rândul locuitorilor, pentru că la întâlnire au spus că ar trebui să reducem consumul de alimente și să ne strângem cureaua mai mult ca niciodată.

A ne spune să înduram asta până în 2025 este același lucru cu a ne spune că o să murim de foame”, a declarat pentru sursa citată un rezident nord-coreean din orașul de frontieră Sinuiju.

Lumea știe de ceva vreme că în Coreea de Nord există o criză alimentară, lucru pe care l-a admis oficial și Kim Jong-un.

Izolându-se și față de principalul său partener comercial, Coreea de Nord a intrat într-o criză ale cărei dimensiuni pot fi cu greu evaluate.

Totuși, se știe că prețurile alimentelor și nu numai au crescut foarte mult.

Organizația Națiunilor Unite apreciază că țara mai are aproximativ 860.000 de tone de rezerve alimentare în acest moment, ceea ce ar fi de ajuns doar pentru 2 luni. ONU a mai dezvăluit într-un raport recent că aproximativ 40% din populația țării este subnutrită.

Pe măsură ce se apropie iarna, situația este de așteptat să devină mai gravă pentru locuitori.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și