24 de secrete prin care poți cultiva iubirea în cuplu

Relațiile armonioase, definite prin iubire, compasiune și atașament sigur, sunt ceea ce ne dorim – invariabil. Ne bucură ocaziile în care putem celebra iubirea și adesea ne întrebăm cum ar fi să fie așa în fiecare zi? Cum ar fi, să celebrăm zi de zi, cel puțin câteva secunde, legătura invizibilă dintre noi și ființa iubită, scrie SHOK.md cu referire la paginadepsihologie.

Și pentru că Dragobetele este sărbătorit fix pe 24 februarie, vă propun să citim în rândurile de mai jos 24 de adevăruri științifice despre iubire. (Sigur – probabil, veți spune – cum este posibil să vorbim științific despre ceva atât de subiectiv și personal? Dar vă rog să mă credeți că știința a evoluat foarte mult, iar psihologia iubirii nu mai este chiar un secret.)

1. Iubirea se întâmplă de la sine, e un dar, toți știm să iubim

Studiile din antropologie și neuropsihologie vin să susțină ideea potrivit căreia suntem născuți pentru a iubi. Helen Fisher (probabil, cel mai renumit antropolog pasionat de creier și iubire), descifrând misterele creierului, ne arată că dragostea este un impuls uman, reprezentând unul dintre cele trei sisteme cerebrale principale care au evoluat acum 3 milioane de ani. Mai exact, autoarea cărții Anatomia iubirii a descoperit că dragostea urmează trei căi: 1) impulsul sexual (atracția fizică), ce ne motivează către „împreunare“; 2) dragostea romantică, ce ne face să ne concentrăm energia asupra unei singure persoane la un moment dat; și 3) starea de atașament profund, care ne inspiră să rămânem alături de un partener cu care să facem echipă și să ne creștem copiii împreună.

Dintre cele trei circuite neurale distincte, dragostea romantică este adesea cea mai puternică, e cea despre care se spune că se pierde, cea după care tânjim și cea despre care știm că poate „reînvia“, se poate „reaprinde“. Așa cum spune și Gáspár în Revoluția iubirii, probabil că starea de atașament este cea mai elegantă și matură manifestare dintre toate cele trei sisteme ale iubirii.

2. Să începem ziua prin a ne aminti că iubirea se cultivă zi de zi.

Am citit undeva de curând că „iarba nu e mai verde în curtea vecinului, iarba e mai verde acolo unde este udată“. Chiar dacă iubirea definită ca nevoie de apartenență, de acceptare, de confort și siguranță este înscrisă în codul genetic al speciei Homo sapiens, chiar dacă este perfect firesc să avem nevoie unii de alții, să avem nevoie de un(o) partener(ă), deși conectarea este o nevoie de bază și astfel devenim resurse unii pentru alții, avem nevoie să ne amintim reciproc, ca parteneri, că „ne iubim“. Iubirea nu este ceva ce dai sau primești, este o flacără pe care o cultivi prin gesturi, cuvinte și implicare, zi de zi; altfel, flacăra se stinge și suflete noastre rămân în beznă și frig.

3. Iubirea naște iubire; oamenii tind să se îndrăgostească de oamenii îndrăgostiți de ei, ne spune aceeași Helen Fisher.

Relația de cuplu ne poate oferi acel „rai de siguranță“ (conceptul de safe heaven, în accepțiunea lui Sue Johnson) în care ne putem (re)câștiga echilibrul emoțional. Din păcate, iubirea nu-și poate face cuib acolo unde deja și-a făcut cuib negativitatea – după cum ne spun Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, în cartea lor, Împreună la bine și la greu.

La unison, toți vindecătorii relațiilor de cuplu – așa cum sunt soții Henderix, soții Gottman, Helen Fisher, Esther Perel sau Gáspár György – ne îndeamnă să vorbim cu partenerul despre ceea ce simțim, despre ce se activează în corpul nostru, ce amintiri ne vin în minte, ce nevoi ies la suprafață, care sunt cele mai profunde frici care „ne stăpânesc“; dar și să cerem ajutor. Conform principiului reciprocității, sunt șanse mari ca și partenerul să facă, după un timp, același lucru.

4. Țineți-vă partenerul de mână, cât mai des.

Jim Coanin, în studiul intitulat Lending a Hand (fMRI – rezonanță magnetică), arată că relațiile de atașament sunt niște „instrumente ascunse de reglare emoțională și fiziologică a partenerului, care mediază eliberarea cortizolului“ (hormonul de răspuns la stres). Ținutul de mână are un efect de calmare a creierului în fața senzației de „pericol“, reducând astfel anxietatea și cultivând încrederea interpersonală. Studiile recente ne dovedesc că prezența fizică și emoțională a unui partener atașant și blând poate stimula și efectele tratamentului medical, în cazurile de cancer la femei. Suntem făcuți să sprijinim vindecarea celor de lângă noi.

5. „Emoția este muzica dansului numit relație“, afirmă Sue Johnson.

În cele mai multe relații de cuplu, partenerii s-au obișnuit cu un anumit stil de dans. Dacă muzica este una pozitivă și armonioasă (dacă emoțiile ne sunt confortabile) ne vom apropia unul de celălalt. Dacă muzica este mai tare și mai zgomotoasă (dacă ne cuprind emoțiile inconfortabile) ne vom îndepărta de ființa iubită. Iar pentru a dansa în așa fel încât să ținem cont de relație, este important să ne cunoaștem emoțiile și, în anumite momente, să nu acționăm conform cu ceea ce simțim, ci în baza valorilor noastre de viață. Frica și furia încurajează mecanismele de apărare, dar uneori acestea duc la rupturi relaționale. Emoțiile noastre sunt trăiri reale, dar subiective, acestea vin cu un mesaj, dar nu sunt fapte – de aceea este important să avem o suficient de avansată inteligență emoțională, încât să alegem conștient ceea ce este sănătos pentru noi, nu neapărat ceea ce este confortabil sau cunoscut. Viața este un dans; rar îi vom putea schimba muzica, însă putem învăța variate stiluri de dans.

6. Observă-te, atunci când îți este greu să te exprimi deschis și, ca urmare, te aperi devenind defensiv, distant sau necomunicativ.

Comunicarea sinceră, deschisă, este o bază solidă pentru conectarea în cuplu. Nu este deloc ușoară, pentru că adesea ne face să ne întâlnim cu multă vulnerabilitate. Dar ne poate fi de ajutor o îndreptare a atenției spre interiorul nostru, una prin care să vedem ce se petrece în universul interior, atunci când ne este greu să comunicăm. Și după ce am descoperit adevărul, este înțelept să-i împărtășim partenerului cum se simte sufletul nostru atunci când el(ea) se implică într-un comportament dureros pentru noi. Este important ca exprimarea să fie una matură, în care să ne asumăm responsabilitatea față de propriile răni și nu-l acuzăm pe celălalt pentru ceea ce le-a făcut să devină vizibile.

7. Vorbiți despre cum vă influențați reciproc și surprindeți „circularitatea“ dansului relațional.

Fiecare dintre parteneri îi oferă indicii de siguranță sau de pericol jumătății sale de cuplu. Fiecare, în anumite momente, este expus la vulnerabilitatea de a se simți singur sau „amenințat“ de singurătate. Care sunt momentele voastre de bucurie în relație? Dar cele de disconfort?

Cel mai adesea, în spatele episoadelor de ceartă, al cuvintelor grele, se află nevoia de conectare, nevoia de a fi văzut, ascultat, simțit – dorința de a ști că persoana noastră contează pentru celălalt. Însă felul în care nevoia este exprimată poate să fie resimțit de către partener ca o critică sau un atac la persoană. Și în acest fel, în esență, ambii parteneri rămân pierduți în singurătate, cel mai probabil ajungând să se simtă speriați de ideea că, dacă aceste manifestări se tot repetă, atunci relația se va pierde. Cum ar fi să vorbiți despre această circularitate? Fără să căutați un vinovat, ci dând dovadă de curaj și compasiune, să ajungeți la adevărata conectare.

8. Reparația – bagheta magică a inteligenței relaționale. Și e la îndemâna oricui.

Dr. Gottman ne spune că într-o relație ambii partenerii sunt disponibili emoțional doar 9% din timp, adică în 91% din timp relația este expusă unui risc; suntem expuși „greșelilor“, evitării, criticii, tonului ridicat, repezelii etc. Însă vestea bună este că, de cele mai multe ori, repararea unei interacțiuni mai puțin adecvate aduce un plus de siguranță și de conectare. Deoarece, așa cum ne spune și Gáspár György, „Nu poți cultiva o relație interumană, fără să mai și greșești. Însă fundamentul relațiilor sănătoase constă în curajul de a repara rupturile psihologice și emoționale.“ Iar pentru a învăța care sunt scuzele corect formulate și cele greșite, Harriet Lerner a scris o cartea întreagă – Psihologia iertării

9. Cuplul – el și ea (sau el și el sau ea și ea) și relația care se manifestă în spațiul „sacru“ dintre ei.

Se spune că, deși fiecare vine în relație cu „un bagaj“ de experiențe de viață (compus din tot ce a trăit anterior relației), partenerii au libertatea de a decide ce anume aduc cu ei în spațiul relației. Desigur, mă refer la o libertate asumată într-un mod matur și conștient, nu la una care poate fi rezultatul unor conflicte sau situații de criză relațională; dar, odată ajunși la concluzia că spațiul dintre noi și jumătatea noastră este sacru, este important să stabilim împreună cum ne dorim să arate acest spațiu, ce energie să circule pe-acolo, ce valori să stea la temelia relației, ce obiceiuri vechi sau noi să devină parte din relație, cum ne apărăm acest spațiu și cum îl „curățăm“ – pentru asta, putem citi nenumărate idei bune atât în cartea Primește iubirea pe care o dorești, cât și în bestsellerul Revoluția iubirii.

10. Vorbiți despre modul în care erau gestionate emoțiile în familiile voastre de proveniență.

Cunoașterea cu claritate a ceea ce a trăit fiecare dintre noi ne ajută să manifestăm compasiune unul față de celălalt, mai mult decât critică; ne ajută să înțelegem intențiile din culisele comportamentelor și să evităm judecata sau interpretările. Fiecare gest de răutate este în primul rând un simptom de suferință – doar că ne vine foarte greu să trăim cu o astfel de viziune asupra noastră și asupra celor dragi nouă. În mod cert, este nevoie de mult curaj ca să spui că iubești.

11. Antrenați-vă împreună empatia, ne îndeamnă experții în relații.

Jucați jocuri simple și învățați să citiți emoțiile de pe chipurile voastre. Vă puteți gândi la un eveniment și, în timp ce-l relatați în gând, încercați să deveniți expresivi, astfel încât partenerul – doar privind – să încerce să ghicească emoțiile pe care le trăiți. Noi toți funcționăm ca niște detectoare de autenticitate și vulnerabilitate emoțională; trebuie doar să ne cultivăm această abilitate.