Un cunoscut politician britanic a demisionat din Guvern după ce s-a îmbătat și a pipăit bărbați într-un club: „M-am făcut de râs”

 Un cunoscut politician britanic a demisionat din Guvern după ce s-a îmbătat și a pipăit bărbați într-un club: „M-am făcut de râs”

Chris Pincher, un cunoscut politician britanic, a demisionat din Guvern după ce presa a scris despre el că s-a îmbătat și a pipăit doi bărbați într-un club privat, potrivit BBC. În scrisoarea sa de demisie, el i-a spus premierului Boris Johnson că „a băut mult prea mult” și „s-a făcut de râs”, scrie SHOK.md, cu referire la presa stăină

Șeful adjunct al conservatorilor, Chris Pincher, a demisionat din guvern, după ce un ziar a anunțat că a pipăit doi bărbați la un club privat. În scrisoarea sa de demisie, Pincher i-a transmis premierului că „a băut mult prea mult” și „s-a făcut de râs”.

„Aseară am băut mult prea mult. Cred că ceea ce trebuie făcut în aceste circumstanțe este ca eu să demisionez din funcție. Îți datorez ție și oamenilor cărora le-am provocat supărare, să fac acest lucru… A fost onoarea vieții mele să servesc în guvernul Majestății Sale”, a scris politicianul în scrisoarea adresată premierului Boris Johnson.

Martorii au declarat pentru BBC că, miercuri seara, acesta a fost văzut „extrem de beat” la Carlton Club, clubul membrilor Partidului Conservator din Londra.

Ziarul The Sun a relatat primul despre demisie, spunând că acesta era băut la Carlton Club când ar fi agresat alți doi invitați de sex masculin. Mai mulți colegi de partid au contactat biroul de conducere al conservatorilor pentru a se plânge de comportamentul lui Pincher, potrivit ziarului.

Zeci de persoane se aflau miercuri seara în clubul privat, inclusiv alți parlamentari, miniștri, oficiali și persoane care lucrează în domeniul relațiilor publice, potrivit BBC.

O sursă de rang înalt din Downing Street l-a descris pe Pincher ca fiind un conservator loial care a recunoscut că s-a comportat greșit. Sursa a mai spus că Pincher va rămâne parlamentar.

Citește și