Un turist rus va fi deportat din Indonezia după ce s-a dezbrăcat pe vârful unui munte sacru din Bali

 Un turist rus va fi deportat din Indonezia după ce s-a dezbrăcat pe vârful unui munte sacru din Bali
0Shares

Un bărbat din Rusia urmează să fie deportat din Indonezia după ce s-a pozat fără pantaloni pe vârful unui munte sacru de pe insula Bali, scrie digi24.ro.

Bărbatul, numit Iuri, și-a cerut scuze pentru gest, dar nu va mai putea reveni în Indonezia pentru cel puțin șase luni. Bali a început în ultimul timp să ia măsuri tot mai aspre împotriva turiștilor străini necivilizați.

Muntele Agung, cel mai înalt punct de pe insulă este considerat a fi casa zeilor de către hinduși. Un oficial local a spus că nu există „nicio scuză” pentru comportamentul turistului.

Într-un videoclip postat pe Instagram în rusă, Iuri a spus: „Acțiunea mea nu are nicio scuză. Singurul lucru care a condus la ceea ce s-a întâmplat a fost propria mea ignoranță”. Bărbatul a luat parte la o ceremonie specială de curățare – un ritual organizat deseori de localnici după astfel de incidente. Consulul general onorific al Rusiei în Bali a spus că turistul era „nebun” și că decizia de a-l deporta a fost cea corectă. Mulți dintre localnici au susținut același lucru pe rețelele sociale.

Anul trecut, actorul canadian Jeffrey Craigen a fost deportat din Indonezia după ce a postat o filmare în care dansa nud pe Muntele Batur din Bali, un alt munte sacru. În 2021, un videoclip de trei minute în care un cuplu din Rusia făcea sex pe Muntele Batur a stârnit furia localnicilor.

0Shares

Valerica Baxanean