(VIDEO) Ed Sheeran, concert-surpriză într-un parc din New York. Fanii i-au ascultat piese de pe noul album în premieră

Concert-surpriză într-un parc din New York! Turiştii şi localnicii din Brooklyn au avut surpriza să îl vadă pe Ed Sheeran, care a improvizat un recital pentru a-şi promova noul album şi turneul pe care îl va începe curând în Statele Unite, scrie observatornews.ro.
Cu podul Williamsburg în fundal – un simbol al New York-ului, Ed Sheeran şi-a surprins fanii într-un parc contruit pe locul unei foste fabrici de zahăr. Sute de norocoşi au avut ocazia să asculte în premieră şi gratuit piese de viitorul album.
“Noul meu album „Play“ este cu adevărat festiv. Este foarte optimist, foarte colorat. Și cred că după ultimul meu album, „Subtract“, care vorbea despre durere, depresie și alte lucruri de felul acesta, am vrut să creez ceva foarte optimist”, a declarat Ed Sheeran.
Ed Sheeran, concert-surpriză
Concertul a fost transmis în direct şi pe o reţea de socializare, lucru care i-a amintit lui Ed Sheeran de restricţiile din timpul pandemiei de COVID-19.
@therealmadeline_ NGL #tiktoklive knows how to put on a good show. #edsheeran #play #fyp
@therealmadeline_ Seeing his pure joy close up was unreal. #edsheeran #edsheeranplay #fyp #tiktoklive
“Am spus că vreau să refac ce am făcut în timpul pandemiei COVID-19, dar să o fac cu public, iar New York-ul este un loc fantastic pentru asta”, a mai spus Ed Sheeran.
Spectacolul care a durat o oră s-a încheiat după lăsarea serii. Spectatorii ad-hoc au plecat încântaţi de melodii şi de întâlnirea neaşteptată.
“A fost un moment special să îl văd! A fost pur şi simplu fantastic! A fost uimitor să îi auzim versurile pe viu, să îl ascultăm cum cântă. Sunt cu adevărat impresionat de momentul pe care l-a creat”, spune un fan.
Ed Sheeran, care a avut două spectacole în România – ultimul anul trecut – a vândut peste 200 de milioane de discuri în toată lumea.