(VIDEO) „Un vis devenit realitate!”: Primele declarații ale Valentinei Nafornița după nașterea gemenilor

Soprana Valentina Naforniță, a trăit în ultimele zile una dintre cele mai intense și emoționante experiențe ale vieții sale. Artista a adus pe lume doi băieți, Rafael și Carol, iar recent a vorbit deschis și despre provocările sarcinii și despre momentele unice din timpul nașterii într-un interviu pentru maternitatea în care a născut, scrie SHOK.md.
Dacă la prima sarcină Valentina s-a bucurat de o perioadă activă, continuând să cânte și să fie mereu în mișcare, de această dată lucrurile au fost complet diferite.
„O experiență inedită! Cel mai provocator lucru care mi s-a întâmplat și cel mai dificil, toată nașterea și sarcina și la final cea mai mare bucurie posibilă pe care poate să o simtă o femeie. Această sarcină mi-a adus toată paleta de ce poate fi în sarcină pentru o femeie. La Leo fiind una foarte relaxată, eu alergând până în ultimul moment și cântând. Aici nu a fost așa, de la bun început am avut destul de multe restricții, pentru că este o sarcină gemelară”.
Sarcina gemelară a venit cu emoții puternice, dar și cu o responsabilitate uriașă, motiv pentru care artista a trebuit să-și protejeze sănătatea și pe cea a micuților ei.
Valentina a născut natural, iar alături i-a fost soțul ei, Cristian Spătaru. El a povestit că nu și-a pus nicio clipă problema dacă să asiste sau nu la naștere.
„Emoțiile sunt la puterea a 3-a, fiindcă ai emoții și pentru soție și pentru tine și pentru copilul care ne așteaptă acasă. Nici nu s-a pus întrebarea dacă să asist sau nu, fiindcă vreau să fiu lângă soția mea când trece prin acest proces și vreau să îmi văd copiii, imedia să am acel contact cu băieții mei.
A fost foarte diferit de data aceasta, nu neapărat că sunt doi șui sunt gemeni, dar sunt doi diferiți, fiecare cu provocările lui”, a spus Cristian Spătaru.
Diferența dintre nașterea celor doi băieți a fost de doar trei minute, iar pentru părinți, acele clipe au fost de neuitat.
După momentele intense din sala de naștere, familia s-a bucurat de vești bune: Rafael și Carol sunt sănătoși și se dezvoltă normal. Valentina a reușit să se recupereze rapid și acum se bucură din plin de rolul de mamă de trei copii.
„A devenit realitate acest vis și mă bucur foarte mult de acest lucru și pentru copii și pentru mine și că am trecut prin această experiență.
Și da, abia aștept să cutreierăm lumea și să ne cunoaștem în următorul timp”, a mai adăugat Valentina Nafornița.