(VIDEO) „Noaptea mi-au ucis fiul, iar a 2-a zi făceau frigărui”. Familia bărbatului omorât și ascuns în pădurea din Ocolina, acuzații cutremurătoare după crimă: L-au legat de gât

 (VIDEO) „Noaptea mi-au ucis fiul, iar a 2-a zi făceau frigărui”. Familia bărbatului omorât și ascuns în pădurea din Ocolina, acuzații cutremurătoare după crimă: L-au legat de gât
0Shares

Durere și revoltă în satul Ocolina, din raionul Soroca, după crima care a zguduit întreaga comunitate. Familia lui Vasile Rotaru, bărbatul de 32 de ani care ar fi fost ucis în noaptea de 14 septembrie de doi tineri, susține că acesta a fost torturat cu cruzime și târât cu calul până în pădure, unde i s-a găsit cadavrul după două zile, acoperit cu frunze, scrie UNIMEDIA.

„L-au legat de gât și l-au târât cu calul. Încă era viu atunci când l-au dus”

Potrivit familiei, suspecții l-ar fi legat și târât cu calul până la locul unde i-au ascuns cadavrul. „Nu ne putem închipui cum au ajuns să facă așa ceva. El era un bărbat puternic, nu îl doborai ușor. Nu merita o moarte atât de cumplită”, spun rudele îndurerate.

Rudele mai spun că cei doi suspecți au încercat să-i inducă în eroare, afirmând inițial că l-ar fi adus pe Vasile până acasă. Mai mult, familia este convinsă că bărbatul a încercat să fugă de agresori: „La marginea drumului, am găsit cofta lui Vasile. Era plină de sânge. Știm sigur că e a lui. Ei spun că l-ar fi dus până la poartă și i-au tras două palme. Dar e imposibil. Dacă se întâmpla așa, mama și tata, care erau în casă, ar fi auzit gălăgia. Când se oprește o mașină și coboară patru bărbați în stare de ebrietate, se aude. Nu putea să fie liniște.”

„Nu meritam să-l găsim așa. El nu era un om conflictual, era un suflet bun. Merita să trăiască, nu să moară în chinuri”, spun frații lui Vasile, la locul din pădure unde, acoperit cu frunze, a fost găsit trupul neînsuflețit al bărbatului.

„Credem că atunci când l-au luat, încă era viu. De ce l-au mutat? De ce nu ne-au lăsat să-l vedem? Picioarele erau albe, iar gâtul negru. Suntem siguri că acolo l-au gâtuit”, spune sora lui Vasile.

„Ei (n.r. tinerii suspecți) mi-au ucis fiul noaptea, iar a 2-a zi când m-am dus la ei, să-i întreb dacă Vasile nu e acolo, unul dintre băieți a ieșit cu o furculiță, mirosea a frigărui, credcă îl pregăteau…

Cum copilul meu nu mai vede soarele, așa să nu-l vadă nici criminalii”, a spus, printre lacrimi, mama lui Vasile.

Bărbatul de 37 de ani, originar din satul Ocolina, raionul Soroca, a fost ucis cu bestialitate, iar cadavrul său a fost ascuns într-o pădure din apropierea localității Ocolina.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md