„Nanu Danu” va mai sta încă o lună după gratii. Arestul preventiv, prelungit
„Nanu Danu” va mai sta încă o lună după gratii. Arestul preventiv, prelungit
Influencerul Daniel Cebotari, cunoscut în mediul online drept „Nanu Danu”, va mai sta o lună după gratii. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur.
În prezent, influencerul se află la Penitenciarul nr. 13.
Amintim că acesta și-ar fi înșelat rudele și prietenii cu peste 140.000 de euro, printr-o presupusă schemă de investiții legată de importul de mașini din SUA.
Pe 1 octombrie, influencerul Daniel Cebotari, cunoscut pe internet ca „Nanu Danu”, a fost reținut de oamenii legii.
Interpretul Patric Hanganu a declarat în exclusivitate pentru UNIMEDIA că ar fi fost înșelat de influencerul Daniel Cebotari, cunoscut în mediul online ca „Nanu Danu”, într-o schemă de escrocherie cu automobile. În acest sens, artistul a depus anterior o plângere la poliție.
Pe 2 octombrie, acesta a primit arest preventiv pentru 30 de zile.