(VIDEO) Pavel Sîrbu „rupe” scena la „Tinerii care împing Moldova înainte”: Mărturii neștiute despre Valea și Valera, noul membru al familiei, bani și cum a ajuns moderator la evenimente: „Mersi, Tolea”
Protagonistul noii ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, este comediantul Pavel Sîrbu. Cunoscut publicului datorită aparițiilor din „Zebra Show”, acesta a povestit în emisiunea moderată de Beatricia Cojocaru despre traseul neașteptat al carierei sale – a cochetat cu muzica în adolescență, apoi a ales să studieze medicina, însă pasiunea pentru scenă, umor și personaje s-a dovedit a fi mai puternică decât orice altă opțiune.
Pavel a rememorat cele mai frumoase amintiri din copilărie și a vorbit despre relația strânsă pe care o are cu familia sa. Comediantul a povestit și despre prezentul său, unul intens și plin de responsabilități – încearcă să dedice mai mult timp soției și copiilor săi. Recent a trăit una dintre cele mai mari emoții – familia lui s-a mărit.

Acesta ne-a povestit și despre prietenia strânsă dintre membrii trupei „Zebra Show” și despre momentele de creativitate în care se nasc cele mai bune scenete. De asemenea, a recunoscut că au existat discuții și tensiuni, ca în orice echipă, și chiar momente în care părea că proiectul s-ar putea destrăma.
În acest context, ne-a dezvăluit cum a luat naștere cuplul „Valea și Valera”, dar și de unde provine denumirea de „Zebra Show”.
„Cu vreo 40 de ani în urmă au luat naștere Valea și Valera. Valea a apărut mai devreme decât Valera, de când făceam concerte prin cluburi noaptea. (…) Erau două cumetre – Valea și Galea”, a spus Pavel.

Pavel ne-a relatat și despre drumul său spre moderarea evenimentelor. Cu umor, acesta i-a transmis un „mulțumesc” lui Anatol Melnic, cel care i-a deschis primele „uși” în domeniu.
„ – Anatol, unde ești? – Iată vin. Cobor din avion.
Eu mă apropii de DJ: Ce urmează, ce facem?nbsp;
Până la urmă Anatol nu a mai venit la nuntă, era încă la Paris. Mulțumesc, Tolea”, a mai adăugat acesta.
Urmărește interviul integral mai jos și află cum o cheamă pe cea de-a doua fetiță a sa, care este cea mai mare frică și cel mai mare regret, cum a organizat prima întâlnire romantică cu soția, care au fost primii bani câștigați și ce hobby ascuns are comediantul.