Revenge porn pe „Car Vertical.” Un bărbat, trimis în judecată, după ce a publicat un filmuleț intim cu fosta sa iubită și o șantaja să-i dea bani ca să-l șteargă

 Revenge porn pe „Car Vertical.” Un bărbat, trimis în judecată, după ce a publicat un filmuleț intim cu fosta sa iubită și o șantaja să-i dea bani ca să-l șteargă
0Shares

Un bărbat de 41 de ani, din Nisporeni, care activează în domeniul farmaceutic, a fost trimis în judecată pentru că ar fi publicat pe internet un filmuleț intim de 90 de secunde cu fosta sa iubită. Videoclipul a ajuns pe mai multe canale de Telegram, inclusiv pe Car Vertical, scrie UNIMEDIA.

Relația acestora a durat trei ani, iar la jumătate de an de la despărțire, bărbatul din Nisporeni cu vârsta de 41 de ani ar fi publicat înregistrarea video pe mai multe canale ale aplicației mobile Telegram, inclusiv pe „Car Vertical.” Potrivit Codului penal, transmiterea imaginilor altor persoane în ipostaze intime (sau publicarea lor), chiar dacă ar fi fost captate la acel moment cu acordul ambelor persoane, se pedepsește cu închisoare de până la 2 ani, sau cu amendă de până la 42500 lei, cu muncă gratuită obligatorie de până la 240 ore.

„Tânăra a aflat despre publicarea filmulețului la 14 februarie 2024, atunci când a primit un mesaj de la un necunoscut pe Instagram, care o anunțase că videoul înregistrat în BMW-ul fostului ei prieten circula pe internet, cu indicarea adresei ei de pe rețeaua Instagram. Acesta i-a mai comunicat și că cel care l-a publicat ar fi fost un bărbat cu numele fostului ei iubit.

Totuși, urmare a verificării telefonului acestui de către oamenii legii, s-a adeverit că acel cont de pe care tânăra a fost anunțată despre videoul cu pricina ar fi fost creat chiar de către fostul iubit, trimis acum în judecată de procurorii PCCOCS. Mai mult, în telefonul acestuia au fost găsite și alte filmulețe înregistrate de acesta, cu alte fete. Potrivit legii, telefonul a fost ridicat de la inculpat și anexat ca probă în dosarul penal”, precizează oamenii legii.

Ulterior acestui anunț despre filmulețul intim publicat, presiunea psihologică cu scop de umilire a ei și răzbunare pentru întreruperea relației, ca urmare a acestui video (faptă cunoscută ca și „revenge porn” în engleză – scene pornografice publicate cu scop de răzbunare) a sporit treptat și a durat patru luni. Astfel, victima a început să primească apeluri și alte mesaje la subiect, iar pe final au aflat despre el și persoane din cercul ei apropiat.

Pe final, victima a fost anunțată despre „oferta limitată” de ștergere a filmulețului de pe internet, în schimbul sumei de €300. Atunci, tânăra a depus plângere, iar ofițerii Poliției de Frontieră au investigat dosarul penal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Deși aceasta i-a acordat fostului prieten posibilitatea să-și recunoască vinovăția și să soluționeze amiabil situația, acesta și-a negat implicarea.

Au urmat percheziții la bărbatul cu activitate în domeniul farmaceutic, pe care tânăra l-a cunoscut într-un local din Chișinău la vârsta de 22 de ani, unde aceasta muncea. Ulterior, în baza probelor acumulate, procurorii PCCOCS i-au formulat acestuia învinuirea pentru comiterea infracțiunii de inviolabilitate a vieții personale față de tânără și l-au trimis pe banca acuzaților. Urmează examinarea dosarului la Judecătoria Chișinău, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Între timp, procurorii PCCOCS au trimis în judecată alte 15 persoane pentru comiterea infracțiunii de inviolabilitate a vieții personale în 2025, iar alte șapte s-au ales cu sentințe. În context, procurorii PCCOCS îndeamnă persoanele implicate în relații intime să se abțină de la înregistrarea scenelor cu caracter sexual, precum și să fie precaute în cazul în care-și dau acordul de înregistrare, în special în situații în care ar putea fi intuit riscul publicării acestora sau transmiterii altor persoane.

Un canal de Telegram, pe care sunt încărcate imagini foto și video în ipostaze intime ale unor fete și femei din Moldova, o parte din care ar fi trucate, a bulversat opinia publică. Inițial, accesul ar fi fost gratuit, ulterior fiind instituită o taxă de 300 de lei pentru doritorii de a se abona. Unele tinere au relatat că au fost și ele printre victime, fiind apoi contactate în privat cu propuneri indecente. Asta deoarece sub imagini erau postate și contactele persoanelor care ar apărea în imagini, fie numărul de telefon, fie link la rețelele de socializare ale acestora. Poliția s-a sesizat pe acest caz și a anunțat că investighează mai multe cazuri similare.

Unul dintre primii care a vorbit în spațiul public despre acest canal dubios de telegram a fost jurnalistul Dorin Galben. Acesta a atenționat internauții că escrocii folosesc numele său pentru a cere bani de la utilizatorii care vor să devină membri a unui grup privat cu conținut intim. „Nu pot să cred că s-a ajuns la așa ceva”, a declarat jurnalistul, vizibil afectat de gravitatea situației. Acesta a dezvăluit că în grupul dat sunt postate video-uri și imagini cu fete din Moldova și paginile de pe rețelele de socializare ale acestora.

Și actorul Cătălin Lungu a abordat subiectul, într-unvideo pe YouTube: „Din ce știu, există un canal de telegram Car Vertical, în care sunt puse poze, informații despre fete, pentru a expune trecutul și istoricul acestora, în sens de cu câți băieți s-a întâlnit etc. Costă 300 de lei să-ți faci abonament? Bolnavă ideea. Nu știu de unde să pornesc lecția de bărbăție pentru băiețași care se abonează și ei, probabil să vadă o bucată de bucă de fată, pentru că înțeleg că se pune material 18+. Îi și compătimesc, probabil sunt supărați pe fete și toată viața au deschis doar site-uri porno și nu au interacționat vreodată cu vreo fată, sau dacă au interacționat, fata le-o fi spus: Hai du-te de aici, că e vai de capul tău. Nu îmi imginez cum un băiat/bărbat să se ocupe cu a posta informații despre alte fete cu cine au fost și ce au făcut. Era o chestie la Micuțu într-un stand up, unde spunea: „Ei nu au simțit niciodată îmbrățișarea caldă a unui vagin”. Doar încerc să intru în capul acestor persoane, să văd cât de tare poate să te supere că o fată nu a vrut să facă sex cu tine, multe nu au vrut”.

Jurnalista Doina Danielean a anunțat că știe cine se ascunde în spatele canalului de Telegram pe care apar imagini foto și video cu caracter intim, cu fete și femei din Moldova, fără consimțământul lor. „Am aflat cine e Voron. Sărmanii lui părinți, cum vor plânge, mi-a scris cineva din instituțiile specializate că urmează niște chestii”, a menționat prezentatoarea, într-un mesaj pe rețele.

Totodată, Poliția Republicii Moldova a anunțat că investighează mai multe cazuri legate de canalul de Telegram pe care sunt încărcate imagini foto și video în ipostaze intime ale unor fete și femei din Moldova, o parte din care ar fi trucate. „Au fost pornite mai multe cauze penale și sunt realizate un șir de măsuri procesuale și de investigație, inclusiv cu parteneri din afara țării”, se menționează într-un comunicat al oamenilor legii.

Avocata Doina Ioana Straisteanu susține că autorul canalului de Telegram Car Vertical, în care sunt umilite sute de fete și femei din Moldova, dar și persoanele care îl promovează sau transmit informații cu caracter sexual riscă dosare penale și chiar pedepse cu pușcăria. „Femeia/fata vizată de aceste răspândiri de informații poate inclusiv solicita calificarea faptei ca și hărțuire sexuală, în baza articolului 173 din Codul penal, care vine cu o sancțiune cu închisoarea de până la 5 ani sau 7 ani, în dependență de consecințe”, a punctat apărătoarea.

„Închisoare, închisoare, închisoare”. Este reacția actorului Emilian Crețu după ce scandalul „Car Vertical” a luat amploare.

La rândul său, avocatul Dorin Podlisnic a criticat dur canalul de Telegram Car Vertical. Apărătorul a avertizat administratorii grupului online că bărbații, ai căror soții, logodnice, fiice sau nepoate au fost umilite, făcându-se publice imagini intime în care apar ele, indiferent că sunt adevărate sau trucate, ar putea dori să-și facă singuri dreptate. „Acești oameni nu înțeleg că ei se joacă cu focul, ca atare asta poate răbufni în cu totul altceva. O să se găsească într-o zi un soț sau un prieten sau un logodnic sau un tată sau un bunel, o să identifice cine sunt ei și o să le dea un topor în cap”, a spus Dorin Podlisnic.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md