(VIDEO) Explozie în noaptea de Anul Nou într-o stațiune de schi din Elveția. Mai multe persoane au murit

 (VIDEO) Explozie în noaptea de Anul Nou într-o stațiune de schi din Elveția. Mai multe persoane au murit
0Shares

Elveţia este în doliu în primele ore ale anului 2026. O explozie într-un bar a provocat mai mulţi morţi şi răniţi în Crans Montana, o staţiune de schi din cantonul Valais, a anunţat joi, poliţia locală, scrie digi24.ro.

Peste 100 de persoane se aflau în bar

Peste 100 de persoane se aflau în bar în momentul exploziei, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru mass-media elvețiană Blick.

Deocamdată nu e cunoscut numărul victimelor.

„A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonale, Gaetan Lathon.

„Există mai mulţi răniţi şi mai multe victime”, a adăugat el.

Explozia a avut loc în jurul orei 1:30 (00:30 GMT) într-un bar numit Le Constellation, foarte frecventat de turişti, într-un moment în care petrecăreţii sărbătoreau Anul Nou.

Imaginile publicate de mass-media elveţiană arată o clădire în flăcări şi serviciile de urgenţă în apropiere.

„Intervenţia este încă în desfăşurare”, a subliniat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonale.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md