Anastasia Nichita nu mai vrea să fie deputată PAS: „Decizia nu a fost una ușoară și nici luată în grabă”
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar, astăzi, 26 ianuarie. „Decizia pe care o împărtășesc astăzi nu a fost una ușoară și nici luată în grabă. A venit după multă reflecție, sinceritate cu mine însămi și respect față de oamenii care mi-au oferit încrederea lor”, a scris aceasta pe rețele, scrie UNIMEDIA.
Potrivit sportivei, decizia nu a fost una ușoară.
„Vreau să fiu sinceră cu voi și să vă anunț că am luat decizia de a-mi retrage mandatul de deputat.
În ultima perioadă am încercat să duc, în același timp, rolul de mamă, rolul de sportivă care încă visează la Los Angeles 2028 și responsabilitatea funcției de deputat. Am vrut să fiu peste tot, pentru toți. Însă adevărul este simplu și dureros: oricât de puternici am fi, nu putem fi în toate locurile în același timp.
Aleg să fiu acolo unde sunt cea mai necesară acum: lângă copilul meu, lângă familia mea și lângă visul care încă mă ține vie și puternică. Aleg să fiu mamă cu toată inima și sportivă cu aceeași credință cu care am intrat mereu pe saltea și în viață.
Rămân implicată în viața publică, iar de fiecare dată când voi putea contribui la dezvoltarea și promovarea valorilor sportive și naționale, o voi face cu inimă deschisă.
Vă mulțumesc din suflet pentru încredere, pentru răbdare și pentru că ați fost parte din acest drum al meu”, a scris Anastasia pe rețele.

Sportiva Anastasia Nichita, de curând deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a lăsat de înțeles că se apropie un moment decisiv în cariera sa. Între revenirea pe salteaua de luptă și responsabilitățile din Legislativ, campioana a spus că va trebui să facă o alegere dificilă.
Pe 30 octombrie, Parlamentul a aprobat numărul comisiilor permanente, precum și componența nominală a acestora. Deputata Anastasia Nichita, aleasă pe lista PAS, va fi secretară la Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică.