O moldoveancă, închisă într-un apartament din Turcia, lipsită de acte și exploatată sexual: Un bărbat, trimis după gratii
Un bărbat care a recrutat o femeie vulnerabilă pentru exploatare sexuală în Turcia a fost condamnat la 8 ani de pușcărie, scrie UNIMEDIA.
„Astfel, Prin sentința primei instanțe din 25 martie 2021, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de jaf, însă achitat de învinuirea de trafic de ființe umane, instanța reținând că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii imputate.
Nefiind de acord cu sentinţa, procurorul de caz a declarat apel, prin care a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat și pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane.
Prin decizia recent pronunțată de Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, apelul procurorului a fost admis. Instanța a recunoscut vinovăția inculpatului și i-a aplicat o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și 5 ani de închisoare pentru jaf, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe o perioadă de 5 ani. Prin cumul parțial al pedepselor, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 8 ani de închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare menționate.
Potrivit rechizitoriului, inculpatul, acționând împreună și prin înțelegere prealabilă cu sora sa și o altă femeie, având roluri prestabilite, în perioada septembrie–octombrie 2007, a recrutat o tânără aflată într-o stare de vulnerabilitate, care locuia în stradă, în scopul exploatării sexuale comerciale. Acesteia i-a fost întocmit pașaportul și i-a fost organizată transportarea în Turcia, orașul Bodrum, unde a fost exploatată sexual.
De asemenea, inculpatul a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni de jaf în luna mai 2014, când, sub pretextul solicitării unei brichete, i-a smuls unei femei portmoneul și a părăsit locul faptei.