(VIDEO) „Vrei să faci o luptă cu el?”. Scandalul dintre Crețu și Mircea ia amploare. Actorul, cu replică: „Și tu ești o fată frumoasă. Te pup”
Scandalul dintre actorul Emilian Crețu și luptătorul Valeriu Mircea pare să continue. Prezentatorul TV a publicat un filmuleț pe rețelele de socializare, însoțit de mesajul: „Îți mulțumesc din suflet. Și tu ești o fată frumoasă și minunată. Te pup”, scrie UNIMEDIA.
„Te pup…”, a scris Emilian în descrierea videoclipului.
Și internauții au comentat scandalul.
„Sunt singurul care și-a dat seama la cine se referă?!”
„Frumos, dar nu dăm nume că se supără lupul.”
„Vrei să faci o luptă cu el?”



Luptătorul Valeriu Mircea, soțul campioanei olimpice Anastasia Nichita, a venit cu o reacție publică pe rețelele de socializare, după ce actorul Emilian Crețu a criticat anterior decizia sportivei de a-și depune mandatul de deputat și a declarat că nu înțelege persoanele care acceptă funcția de parlamentar pentru doar câteva luni. „De unde, dracu’, te-ai luat tu, clovnul Republicii Moldova, care se îmbracă în fuste și pune peruci în cap, să ieși să vorbești despre o valoare, o emblemă a țării?”, a menționat Mircea pe rețele.
Actorul Emilian Crețu a comentat public decizia sportivei olimpice Anastasia Nichita de a renunța la mandatul de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), exprimându-și nedumerirea față de strategia guvernării de a atrage persoane publice în politică pentru perioade scurte de timp.
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar, ieri, 26 ianuarie. „Decizia pe care o împărtășesc astăzi nu a fost una ușoară și nici luată în grabă. A venit după multă reflecție, sinceritate cu mine însămi și respect față de oamenii care mi-au oferit încrederea lor”, a scris aceasta pe rețele.
Următoarea de pe lista PAS este Tatina Rotari, înscrisă cu numărul 69, însă decizia finală nu a fost luată, deocamdată.e.
Pe 30 octombrie, Parlamentul a aprobat numărul comisiilor permanente, precum și componența nominală a acestora. Deputata Anastasia Nichita, aleasă pe lista PAS, a fost desemnată secretară la Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
Pe 7 iulie, PAS a anunțat că sportiva Anastasia Nichita va fi candidată pe lista partidului la alegerile parlamentare.Luptătorul Valeriu Mircea, soțul campioanei olimpice Anastasia Nichita, a venit cu o reacție publică pe rețelele de socializare, după ce actorul Emilian Crețu a criticat anterior decizia sportivei de a-și depune mandatul de deputat și a declarat că nu înțelege persoanele care acceptă funcția de parlamentar pentru doar câteva luni. „De unde, dracu’, te-ai luat tu, clovnul Republicii Moldova, care se îmbracă în fuste și pune peruci în cap, să ieși să vorbești despre o valoare, o emblemă a țării?”, a menționat Mircea pe rețele.
Actorul Emilian Crețu a comentat public decizia sportivei olimpice Anastasia Nichita de a renunța la mandatul de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), exprimându-și nedumerirea față de strategia guvernării de a atrage persoane publice în politică pentru perioade scurte de timp.
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar, ieri, 26 ianuarie. „Decizia pe care o împărtășesc astăzi nu a fost una ușoară și nici luată în grabă. A venit după multă reflecție, sinceritate cu mine însămi și respect față de oamenii care mi-au oferit încrederea lor”, a scris aceasta pe rețele.
Următoarea de pe lista PAS este Tatina Rotari, înscrisă cu numărul 69, însă decizia finală nu a fost luată, deocamdată.e.
Pe 30 octombrie, Parlamentul a aprobat numărul comisiilor permanente, precum și componența nominală a acestora. Deputata Anastasia Nichita, aleasă pe lista PAS, a fost desemnată secretară la Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
Pe 7 iulie, PAS a anunțat că sportiva Anastasia Nichita va fi candidată pe lista partidului la alegerile parlamentare