(FOTO) Au lăsat armele și furtunul pentru lopeți. Forțele de ordine și salvatorii, mobilizați pentru curățarea zăpezii și ghețușului. Ceban: Așa trebuie să lucrăm, umăr la umăr

 (FOTO) Au lăsat armele și furtunul pentru lopeți. Forțele de ordine și salvatorii, mobilizați pentru curățarea zăpezii și ghețușului. Ceban: Așa trebuie să lucrăm, umăr la umăr
0Shares

Militari, polițiști, carabinieri și pompieri au fost mobilizați începând cu ora 7:00 pentru a interveni la curățarea trotuarelor și a principalelor căi de acces din mai multe localități ale țării. Acțiunile au loc în municipiile Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, dar și în alte zone, în funcție de necesități. „Așa trebuie să conlucrăm, umăr la umăr când este nevoie, aici și în toată țara”, a declarat Ion Ceban în teren, scrie UNIMEDIA.

„Începând cu ora 7:00, Armata, Poliția, Inspectoratul de Carabinieri și IGSU sunt mobilizați pentru curățarea trotuarelor și a celor mai importante căi de acces în Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul și în alte localități la necesitate, cu prioritizarea spitalelor, policlinicilor, centrelor de sănătate, farmaciilor non-stop, drumurilor de acces și stațiilor de transort.

Pe parcursul nopții, pentru desfășurarea lucrărilor de deszăpezire și combatere a lunecușului, au fost antrenate 175 de utilaje speciale și 162 de muncitori rutieri, fiind răspândite peste 1800 de tone de material antiderapant.

La „Aeroportul Internațional Chișinău”, pistele sunt curățate, aeronavele decolează și aterizează conform orarului. Toate punctele de trecere a frontierei lucrează în regim normal.

În ultimele 12 h, la Serviciul 112 au fost efectuate 934 de apeluri.

Vă îndemnăm în continuare să evitați deplasările neesențiale și să rămânem solidari cu cei aflați la nevoie”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

„Toate echipele sunt, la această oră, în sectoare.

Noaptea s-a lucrat, iar împreună putem realiza mult mai multe lucruri”, a declarat Io Ceban.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către conducerea Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Centrului de Gestionare a Crizelor, solicitând intervenții comune pentru asigurarea siguranței cetățenilor, în contextul condițiilor meteorologice dificile din ultimele săptămâni. „Toți locuim în acest oraș, haideți să ne unim forțele”, a declarat Ion Ceban.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md