Fiul lui Nicolae Guță, prins drogat la volan și fără permis de conducere! Tânărul a fost reținut de polițiști
Fiul lui Nicolae Guță a fost reținut de polițiști după ce a condus fără permis și sub influența substanțelor interzise. Bărbatul de 34 de ani nu se află la prima abatere. În 2023 a trecut printr-un episod similar, iar atunci i-a fost reținut permisul de conducere, scrie protv.ro.
Fiul lui Nicolae Guță a fost oprit în trafic de polițiștii din Hațeg, Harghita, pe DN 66. În timpul verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat din cauză că, în 2023, a fost prins drogat la volan, anunță Știrile PRO TV.
Din acest motiv, oamenii legii i-au cerut tânărului să fie testat cu aparatul DrugTest și etilotest. Fiul lui Nicolae Guță a refuzat testarea pentru substanțe interzise, motiv pentru care a fost dus la unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, unde rezultatul a fost pozitiv.
„Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În schimb, acesta a refuzat testarea pentru depistarea unui eventual consum de substanțe interzise, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
Rezultatele buletinului de analize toxicologice au confirmat ulterior prezența în organismul conducătorului auto a unor substanțe interzise.
Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul condus de acesta nu avea asigurare obligatorie RCA valabilă. În consecință, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 7.670 de lei, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare”, informează IPJ Hunedoara.
Între timp, s-a constatat că bărbatul nu avea nici măcar polița obligatorie RCA.
Ca urmare, bărbatul a fost reținut și se va cere arestarea lui preventivă. În plus, a fost amendat cu 7.000 de lei şi i-au fost luate plăcuţele de înmatriculare şi certificatul maşinii.