(VIDEO) „Alimentarea Chișinăului se face din Nistru, nu Bîc”. Șefa Apă-Canal: Se presupune a fi o pată petrolieră, așteptăm investigațiile
Șefa S.A. „Apă-Canal Chișinău”, Diana Tacu, anunță că echipele instituției se află în prezent în zona râului Bîc, după ce au fost depistate mai multe pete. Potrivit acesteia, în perimetru persistă un miros specific de produse petroliere, însă concluziile finale vor fi stabilite după rezultatele analizelor de laborator. Tacu a dat asigurări că locuitorii capitalei pot consuma în continuare apa de la robinet, întrucât alimentarea se face din râul Nistru, nu din Bîc, scrie UNIMEDIA.
Totodată, Primăria municipiului Chișinău precizează că substanța deversată va putea fi identificată exact după prelevarea și analizarea probelor de către Agenția de Mediu.
„Petele apărute în râul Bîc. Apa din râul Bîc nu este folosită pentru alimentarea publică. Autoritățile centrale responsabile sunt solicitate să identifice vinovații și poliția a fost anunțată.
S.A. „Apă-Canal Chișinău” informează că sursa de alimentare cu apă potabilă a capitalei este râul Nistru, și nu râul Bîc.
Totodată, am solicitat organelor de poliție, autorității „Apele Moldovei” și Agenției de Mediu să investigheze cazul, să identifice persoanele responsabile și să aplice sancțiunile prevăzute de legislație pentru deversările ilegale și poluarea râului Bîc.
După prelevarea și analizarea probelor de către Agenția de Mediu, va fi posibilă identificarea exactă a substanței deversate.
Precizăm că, imediat ce au apărut în spațiul public imagini cu o eventuală poluare a râului Bîc, echipa furnizorului de apă a intervenit în teren încă din ziua de ieri.
În urma inspectării râului Bîc, în zona străzii Albișoara, s-a constatat că scurgerea apei de proveniență necunoscută are loc din colectorul de canalizare pluvială.
Menționăm că rețelele de canalizare menajeră gestionate de S.A. „Apă-Canal Chișinău” funcționează în regim normal.
Imediat au fost sesizate instituțiile abilitate.
La această oră, reprezentanții S.A. „Apă-Canal Chișinău”, împreună cu S.A. „Exdrupo” și Agenția de Mediu, se află la fața locului pentru investigarea cazului.
Din primele constatări, în zonă persistă un miros specific de produse petroliere, însă proveniența substanței și sursa deversării nu sunt, deocamdată, cunoscute.
S.A. „Apă-Canal Chișinău” condamnă ferm asemenea acțiuni iresponsabile, care pun în pericol ecosistemul râului Bîc și mediul înconjurător.
Reamintim că deversările ilegale sunt sancționate conform legislației în vigoare”, se arată în comunicatul Primăriei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a informat despre apariția unor pete de ulei observate în râul Bîc, din municipiul Chișinău. Autoritățile au anunțat că a fost constituit, în regim de urgență, un grup de lucru.