(FOTO/VIDEO) O femeie din Spania a suferit un transplant total de față, de la o persoană care a fost eutanasiată. Cum arată acum pacienta
Premieră mondială în Spania, acolo unde o femeie a fost supusă unui transplant total de față de la o donatoare care fusese eutanasiată, scrie protv.ro.
Carme, o femeie din Spania, a fost supusă unui transplant total de față după ce, în urmă cu câțiva ani, fusese mușcată de o insectă. În urma impactului, țesuturile faciale i s-au necrozat și în doar câteva clipe nu a mai putut să mănânce, să vorbească sau chiar să vadă.
Pe de cealaltă parte, o altă femeie grav bolnavă, și-a dorit să moară prin eutanasiere pentru a opri suferința provocată de boală. Ultima sa dorință a fost ca organele funcționale și țesuturile să fie oferite persoanelor care au nevoie de ele.
„În ciuda limitărilor impuse de boala sa, ea (donatoarea, n.red.) și-a exprimat marea fericire pe care a simțit-o că a putut să doneze nu doar toate organele și țesuturile, ci și fața, pentru a ajuta cât mai mulți oameni”, a transmis Joan-Pere Barret, medic.
Astfel, a avut loc intervenția. A fost un caz rar deoarece trebuie să existe o compatibilitate între donator și primitor: să aibă același sex, aceeași grupă de sânge și dimensiuni similare ale capului.
„Mai presus de orice, mulțumesc din toată inima donatoarei și familiei sale. Uneori mă uit în oglindă acasă, făcând diferite expresii, ca și cum aș spune: „Arăt deja mai mult ca mine însămi, încep să arăt din nou ca mine”. Așadar, totul evoluează foarte bine”, a spus Carme după transplant.
Operația a durat 24 de ore și a implicat peste 100 de cadre medicale, inclusiv psihiatri și imunologi.
