(VIDEO) Céline Dion, revenire spectaculoasă! A lansat o nouă melodie după șase ani de pauză. Cum sună „Dansons”

 (VIDEO) Céline Dion, revenire spectaculoasă! A lansat o nouă melodie după șase ani de pauză. Cum sună „Dansons”
0Shares

Céline Dion revine în prim-planul muzicii internaționale cu o piesă nouă, prima lansare după șase ani de pauză. Artista a prezentat vineri melodia „Dansons”, o colaborare specială cu celebrul compozitor Jean-Jacques Goldman, și a confirmat totodată că este pregătită să urce din nou pe scenă, scrie protv.ro.

Noua piesă, interpretată în limba franceză, aduce un mesaj emoționant despre speranță, reziliență și puterea de a merge mai departe chiar și în cele mai dificile momente. Prin versurile sale, „Dansons” vorbește despre o lume aflată în dezechilibru, dar în care oamenii continuă să spere și să danseze în ciuda provocărilor.

Potrivit casei de discuri Sony Music, Céline Dion a primit melodia încă din 2020, însă a înregistrat-o abia în acest an.

Jean-Jacques Goldman explică mesajul piesei „Dansons”

Lansarea marchează și o nouă colaborare între Céline Dion și Jean-Jacques Goldman, unul dintre cei mai importanți oameni din cariera artistei.

„Era în 2020, lumea se oprea din loc şi oamenii dansau, izolaţi la ei acasă. Şase ani mai târziu, virusul a dispărut, dar nu e nevoie să schimbăm niciun cuvânt, lumea nu merge mai bine, iar noi dansăm în continuare deasupra prăpastiei”, a explicat Jean-Jacques Goldman despre inspirația din spatele piesei.

Cei doi artiști au o istorie profesională impresionantă. În 1995, Goldman a compus albumul „D’eux”, considerat cel mai bine vândut disc francofon din lume. De-a lungul timpului, el a semnat mai multe dintre cele mai cunoscute melodii interpretate de Céline Dion.

Céline Dion revine pe scenă după problemele de sănătate

Anunțul noii piese vine la scurt timp după confirmarea revenirii artistei în concerte, după o perioadă dificilă marcată de pandemie și de probleme medicale.

În 2022, Céline Dion a dezvăluit că suferă de sindromul persoanei rigide, o afecțiune neurologică rară care a obligat-o să își întrerupă activitatea artistică.

Acum, cântăreața a anunțat o serie de 16 concerte la Paris La Défense Arena, unde aproximativ 30.000 de spectatori sunt așteptați la fiecare show. Interesul publicului a fost uriaș, iar cele aproape 480.000 de bilete disponibile s-au vândut în doar câteva ore.

Céline Dion: „Sunt pregătită!”

În videoclipul prin care și-a anunțat revenirea pe scenă, artista a transmis un mesaj plin de optimism pentru fanii săi din întreaga lume.

„Mă simt foarte bine, mă simt bine, mă simt puternică. Sunt pregătită!”, a spus Céline Dion.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md