(VIDEO) Confuzie totală pe covorul roșu: Vedetele au confundat Met Gala cu Halloween-ul! Ținutele ridicole care au devenit virale: Madonna cu „barca” în cap și 7 „ajutoare” după ea
Met Gala ar trebui să fie noaptea supremă a modei, dar ediția 2026 a demonstrat din nou că, pentru unele vedete, granița dintre artă, spectacol și… costum de Halloween devine periculos de subțire. Cu tema „Costume Art” și dress code-ul „Fashion is Art”, evenimentul de la Metropolitan Museum of Art a fost gândit ca o celebrare a modei ca formă de expresie artistică. În practică însă, o parte dintre apariții au fost întâmpinate cu ridicări de sprânceană, meme-uri și critici dure, scrie protv.ro.
Dacă există o vedetă care nu dezamăgește niciodată când vine vorba de transformări extreme, aceea este Heidi Klum. La Met Gala 2026, supermodelul a continuat tradiția ei de „regină a Halloween-ului” cu un look care a părut mai degrabă scos dintr-un film fantasy decât de pe un red carpet de modă.
Modelul apărut într-o ținută care a fost descrisă ca fiind aproape sculpturală, ca și cum ar fi fost „cioplită din piatră”, cu o estetică rigidă și extrem de teatrală. Lookul a avut un aer monumental, mai apropiat de o statuie vie decât de o rochie clasică de Met Gala.
@voguemagazine #HeidiKlum never disappoints. She arrived at the #MetGala as a live sculpture. Head to the link to see every look from this year’s carpet.
Deși intenția a fost, ca de obicei, una artistică și teatrală, reacțiile au fost împărțite: unii au lăudat creativitatea, alții au considerat că a dus conceptul prea departe, în zona de costumizare pură.
Madonna a avut una dintre cele mai teatrale apariții de la Met Gala 2026, venind într-o rochie eterică Saint Laurent, completată de un accesoriu de cap masiv, în formă de corabie, care a transformat lookul într-o adevărată scenografie.
@marieclairemagazine Strike a pose, there’s nothing to it. #Madonna shows us how it’s done on the #MetGala carpet. 🖤 (🎥: @christinadambro_ ⚡️)
Momentul a fost dus și mai departe de prezența a șapte ajutoare feminine, cu ochii acoperiți de bandaje, care i-au susținut trena uriașă în timp ce au însoțit-o pe covorul roșu. Întreaga intrare a părut mai degrabă o instalație de artă performativă decât o apariție clasică de modă.
Katy Perry a atras poate unele dintre cele mai puternice reacții ale serii. Artista a apărut complet acoperită de o mască argintie, cu aspect robotic, pe care a asortat-o cu o rochie albă, simplă, tip strapless, și mănuși lungi de satin.
@marieclairemagazine Oh hi, @Katy Perry! 🤍 She made a face reveal on the iconic steps. #MetGala #KatyPerry
Descrisă de unii drept „AI bride” sau personaj extraterestru, ținuta a fost interpretată ca o reflecție asupra tehnologiei și identității, dar pentru mulți spectatori a părut mai degrabă un experiment SF decât o apariție de modă reușită.
Internetul nu a întârziat să reacționeze, iar lookul ei a devenit rapid unul dintre cele mai discutate ale serii.
Bad Bunny a ales o abordare complet diferită, dar la fel de controversată. Artistul a apărut într-un look realizat cu proteze extrem de realiste, care îl făceau să pară mult mai în vârstă.
Potrivit interpretărilor din zona modei, transformarea ar fi fost o reflecție asupra îmbătrânirii corpului și a relației acestuia cu arta. Totuși, reacția publicului a fost împărțită între admirație și confuzie totală.
@harpersbazaar We did a double take when this superstar walked the #MetGala red carpet. Seriously, how could we have guessed this was #BadBunny?
Sam Smith a optat pentru un look dramatic, format dintr-o ținută neagră cu aplicații strălucitoare, completată de o mantie voluminoasă și o coafură cu pene foarte înalte.
Actrița Sarah Paulson a încercat să ducă tema serii într-o zonă de comentariu social, purtând o rochie dramatică din tull gri și un detaliu surprinzător: un element vizual inspirat de bani, plasat pe față, sugerând ideea de „orbire în fața banilor”.