(VIDEO) „Cine a decis asta?!” Emilian Crețu, revoltat după ce juriul din Moldova i-a dat doar 3 puncte României la Eurovision: „Așa de deștepți suntem noi?!”
Actorul și influencerul Emilian Crețu a reacționat dur după finala Eurovision Song Contest 2026, nemulțumit de punctajul acordat de Republica Moldova României. Artistul s-a declarat revoltat de faptul că juriul moldovean a oferit României doar 3 puncte, în timp ce România a acordat Moldovei 10 puncte. „Așa de deștepți suntem noi. Așa de…”, a declarat Crețu într-un filmuleț pe rețele, scrie UNIMEDIA.
„Rușine… dimineață m-am trezit cu o doză de rușine. De ce oare Republica Moldova a dat doar trei puncte fraților români? Explicați-mi și mie, că din punctul meu de vedere, într-adevăr, au avut o piesă superbă, foarte, foarte bună.
Cine a decis, mă rog eu, că merită doar trei puncte România? Sau aceste trei puncte, de fapt, reflectă adevărata față a dorinței moldovenilor să se unească cu România? Explicați-mi și mie, adică românii ne-au dat 10 puncte, deși, din punctul meu de vedere, să nu se supere nimeni, piesa românilor a fost mult mai bună decât a lui Satoshi. Și doar 3 puncte am dat. Așa de deștepți suntem noi. Așa de…”, a declarat actorul pe rețele.