Un proprietar de Ferrari din sud-vestul Chinei ia în calcul să dea în judecată părinții unor copii care și-au folosit mașina de lux pe post de tobogan, provocând avarii, în timp ce adulții au refuzat să își asume responsabilitatea, scrie South China Morning Post.
Bărbatul își parcase recent Ferrari-ul roșu, evaluat la 3,6 milioane de yuani (aproximativ 530.000 de dolari), într-o parcare în aer liber înainte de a pleca într-o călătorie de afaceri.
În timp ce era plecat, un vecin l-a anunțat că patru băieți s-au urcat pe mașină și au folosit-o în mod repetat pe post de tobogan.
Imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins totul
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îi arată pe copii apropiindu-se de automobil cu bețe lungi de bambus, după care se cațără pe plafonul acestuia.
Când bărbatul s-a întors, a descoperit zgârieturi pe caroserie și bara de protecție fisurată.
El a declarat pentru Jiupai News că inițial a evitat să meargă la un service autorizat Ferrari deoarece cei care au provocat pagubele erau copii și, fiind și el tată, a vrut să dea dovadă de înțelegere. Potrivit lui, reparațiile într-un service Ferrari ar fi pornit de la aproximativ 100.000 de yuani (circa 15.000 de dolari).
În schimb, a apelat la ateliere auto locale. Unul dintre acestea a estimat pagubele la 48.000 de yuani, însă factura finală s-a ridicat la 29.360 de yuani.
Însă, atunci când s-a prezentat la o secție de poliție cu facturile pentru a discuta despăgubirile cu părinții copiilor, bărbatul s-a declarat indignat de lipsa lor de sinceritate. Acesta spune că părinții au oferit în total doar 5.000 de yuani (aproximativ 735 de dolari) și nu i-au adus niciodată pe copii să își ceară scuze din proprie inițiativă.
„Solicit doar contravaloarea reparațiilor, însă voi deschide un proces dacă nu se va ajunge la un acord”, a declarat proprietarul mașinii.
Până în prezent, copiii și părinții lor nu au făcut declarații publice în legătură cu acest caz. Nici vârstele copiilor nu au fost făcute publice, deși presa chineză susține că aceștia au sub 10 ani.