(VIDEO) Nostalgie și recunoștință: Radu Sîrbu transformă anii O-Zone într-o superbă poveste de dragoste, alături de Sianna. Vezi cum sună piesa „Soare printre Felinare”

 (VIDEO) Nostalgie și recunoștință: Radu Sîrbu transformă anii O-Zone într-o superbă poveste de dragoste, alături de Sianna. Vezi cum sună piesa „Soare printre Felinare”
0Shares

Radu Sîrbu, fostul membru al legendarei trupe O-Zone, revine în atenția publicului alături de Sianna cu un nou single emoționant: „Soare printre Felinare”. Piesa este un duet pop contemporan cu accente retro, construit în jurul unei povești de viață autentice despre recunoștință, echilibru și dragostea care apare exact atunci când ai cea mai mare nevoie de ea.

Noul single spune povestea unui bărbat care, după ani trăiți intens sub lumina reflectoarelor și în ritmul alert al succesului, privește înapoi și realizează că femeia care i-a rămas alături a fost adevărata sa ancoră. Inspirată din experiențele reale trăite de Radu în perioada în care colinda lumea alături de O-Zone, piesa transformă amintirile unei vieți agitate într-o declarație sinceră de dragoste. Deși versurile sunt semnate de Sianna, ele reflectă cu precizie mesajul pe care Radu a vrut să îl transmită lumii.

„Soare printre Felinare” reușește să readucă în sufletele ascultătorilor acea emoție pură și primii „fluturi în stomac” – plimbările de mână în serile târzii de vară, nopțile petrecute în jurul focului de tabără și cântecele la chitară până în zori de zi.

„Anii trec și ajungi să înțelegi că cea mai mare aventură nu sunt locurile pe care le-ai văzut sau oamenii pe care i-ai întâlnit, ci omul care a rămas lângă tine și alături de care ai construit cele mai frumoase amintiri”, a spus Radu Sîrbu.

„Îmi plac poveștile de dragoste care nu vorbesc despre perfecțiune, ci despre alegerea de a construi împreună. Soare Printre Felinare este despre iubirea care îți oferă echilibru, te acceptă cu bune și cu rele (la bine și la greu) și te face să te simți mereu Acasă”, a spus Sianna.

Noua piesă este rezultatul unei colaborări strânse și armonioase. Muzica și versurile poartă semnătura Anei Sîrbu (Sianna), în timp ce producția executivă și sound-ul unic poartă amprenta lui Radu Sîrbu. Single-ul a fost prins la viață în studiourile Rassada Music.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md