(VIDEO) Sicriu cu aur, cavou cu marmură și costum adus din Italia. Ultimul omagiu pentru Artur Cerari: Ograda Baronului romilor, arhiplină în noaptea dinaintea înmormântării
Baronul romilor din Soroca, Artur Cerari, este condus astăzi, 18 iulie, pe ultimul drum. În ajunul funeraliilor, sute de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu, iar casa acestuia a devenit loc de reculegere pentru membrii comunității rome din Republica Moldova și din străinătate, scrie UNIMEDIA.
De 13 zile, seară de seară, ograda locuinței lui Artur Cerari s-a umplut de oameni veniți să-și ia rămas-bun. Reprezentanți ai comunității rome din toate regiunile țării, dar și de peste hotare, au participat la priveghi, transformând curtea într-un loc neîncăpător.
Atmosfera a fost marcată de numeroase coroane și buchete de flori, iar pe parcursul priveghiului a răsunat muzică interpretată live.
La intrarea în cimitirul din Soroca este amenajat cavoul în care va fi înmormântat Artur Cerari. Construcția este realizată din marmură verde adusă din Italia și decorată cu elemente aurii, potrivit familiei.
Pe 4 iulie, Baronul romilor din Republica Moldova, Artur Cerari, a decedat. Vestea a fost anunțată de apropiați ai familiei și membri ai comunității rome, care au transmis mesaje de regret și condoleanțe.