Accident grav la Sîngerei: Un șofer și doi copii de 7 și 13 ani, transportați la spital după ce o șoferiță a intrat cu Porsche-ul în mașina lor

 Accident grav la Sîngerei: Un șofer și doi copii de 7 și 13 ani, transportați la spital după ce o șoferiță a intrat cu Porsche-ul în mașina lor
0Shares

Un accident rutier s-a produs pe 23 august, în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Potrivit poliției, o șoferiță de 55 de ani, aflată la volanul unui Porsche, a intrat într-un Nissan Qashqai. În urma impactului, șoferul Nissanului și doi copii de 7 și 13 ani au fost transportați la Spitalul Municipal Bălți.

„Pe data de 23 august, în jurul orei 14:25, Poliția din Sîngerei a fost sesizată despre producerea unui accident rutier din satul Bilicenii Vechi.

Preliminar oamenii legii au stabilit că, un automobil de model Porsche, condus de o femeie de 55 de ani, care efectua viraj la stânga spre municipiul Bălți, nu s-ar fi asigurat la ieșirea în intersecție și a intrat în coliziune cu un Nissan Qashqai, condus de un bărbat de 36 de ani, care se deplasa pe drumul cu prioritate.

În urma impactului, conducătorul automobilului Nissan și pasagerii acestuia , dintre care doi minori cu vârstele de 7 și 13 ani, au fost transportați la Spitalul Municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Lilia Harea.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md