(VIDEO) „Ai plecat prea devreme, copil frumos”: Elena Triboi, angajata CNA înecată în Bulgaria, înmormânată cu onoruri militare la Ciorești

 (VIDEO) „Ai plecat prea devreme, copil frumos”: Elena Triboi, angajata CNA înecată în Bulgaria, înmormânată cu onoruri militare la Ciorești
0Shares

Elena Triboi, tânăra angajată a CNA care și-a pierdut viața în tragedia din Bulgaria, pe 29 august, a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare în satul bunicilor, Ciorești, din raionul Nisporeni. Mama acesteia a transmis un mesaj sfâșietor în memoria fiicei sale. „Floarea și mândria noastră… A fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare, ca un adevărat ofițer, cu respectul pe care l-a meritat. Ai plecat prea devreme, copil frumos”, a scris mama Elenei, scrie UNIMEDIA.

„Astăzi a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare, ca un adevărat ofițer, cu respectul pe care l-a meritat”, a scris ieri, 3 septembrie, mama Elenei. „Ai plecat prea devreme, copil frumos. O durere atât de mare, încât nici astăzi nu găsim cuvinte să o exprimăm. Nu putem înțelege de ce… de ce tu, Lenuța noastră?

Trecem prin zile greu de explicat și imposibil de trăit.

Lenuța a fost o fată educată, erudită, ambițioasă și o profesionistă în devenire. A fost apreciată și iubită de cei care au învățat cu ea, au lucrat alături de ea și au cunoscut-o.

Floarea noastră, mândria mamei, fata tatei, sora ce-a mai bună și iubită… Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.

Plecăciuni și recunoștință tuturor celor care au fost alături de familia noastră în aceste zile cumplite.

Lenuța… ai plecat prea devreme fata mamei… Dumnezeu să te odihnească în pace și să aibă grijă de tine acolo, sus, în cer.

Te vom iubi și te vom aștepta în fiecare rugăciune, până în ziua în care ne vom revedea”, se arată într-un mesaj al mamei Elenei, sfâșiată de durere.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md