(VIDEO) Vila mare și piscina costă. Ion Suruceanu dă pe facturi iarna de 2 ori mai mult decât pensia sa: „Lumea solicită să mă duc la petreceri, dar fără asta ar apărea probleme”

 (VIDEO) Vila mare și piscina costă. Ion Suruceanu dă pe facturi iarna de 2 ori mai mult decât pensia sa: „Lumea solicită să mă duc la petreceri, dar fără asta ar apărea probleme”
0Shares

Interpretul Ion Suruceanu a dezvăluit că facturile pentru întreținerea casei sale depășesc 20.000 de lei pe lună în sezonul rece, în timp ce pensia sa este de 9.550 de lei. Artistul spune că veniturile obținute din evenimente îi permit să acopere aceste cheltuieli. Declarațiile au fost făcute la podcastul Lorenei de la Pro TV, scrie UNIMEDIA.

Artistul a povestit că își încălzește întreaga locuință în timpul iernii.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că-mi dă sănătate și că lumea mă mai solicită să mă duc la petreceri, dar, fără asta, ar apărea probleme. Eu plătesc pe casă, iarna, cred că depășesc 20.000 de lei pe lună”, a declarat Ion Suruceanu.

Interpretul locuiește într-o casă cu două nivele [sau cu două etaje], cu o suprafață de aproximativ 230 de metri pătrați, și spune că a ales această locuință inclusiv pentru a le oferi nepoților spațiu de joacă. Locuința are și o piscină.

 

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md