Fotbalistul francez Wanis Honsor a murit la doar 22 de ani în timpul antrenamentului. Care este cauza decesului
Wanis Honsor, un fotbalist francez în vârstă de doar 22 de ani, s-a stins din viață subit în timpul unui antrenament, scrie presa română.
Este doliu în fotbal după ce Wanis Honor, un fotbalist francez în vârstă de doar 22 de ani, s-a stins din viață miercuri, 11 noiembrie 2026, în timpul unui
antrenament de fotbal. Potrivit primelor informații, tânărul a decedat după ce a suferit un infarct.
Anunțul decesului
Wanis a activat în fotbal la Saint-Denis FC, echipă din insula Reunion, teritoriu francez din Oceanul Indian. Miercuri, pe data de 11 noiembrie 2026, în jurul orei 10:00, s-a prăbușit la pământ în timp ce se afla la antrenament. Deși la fața locului s-a prezentat de urgență o echipă de medici care a încercat să îl resusciteze, eforturile au fost în zadar.
„FC Rouen 1899 a aflat în această dimineață, cu profundă tristețe, despre decesul subit al lui Wanis Honsor, victima unui stop cardiac în timpul unui antrenament cu echipa sa, Saint-Denis FC.
Format la clubul nostru, după ce a îmbrăcat tricoul roșu la mai multe categorii de juniori și apoi la echipa de rezerve, Wanis a disputat trei meciuri pentru prima echipă în sezonul 2023-2024, marcând un gol pe stadionul Diochon. FC Rouen 1899 transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților săi”, este mesajul publicat de clubul francez.