Novak Djokovic a atacat în instanță anularea vizei și deportarea din Australia. Va afla abia luni dacă poate participa la turneu

Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin, va afla abia luni dacă poate juca la Australian Open sau dacă trebuie să părăsească țara. Anunțul a venit în urmă cu puțin timp, în contextul în care avocații săi au făcut apel la decizia Australiei de a-i refuza intrarea. Viza lui a fost anulată, pentru că toți cei care ajung în această țară sunt obligați să fie vaccinați cu schemă completă. Djokovic a fost interogat și ținut mai multe ore sub pază, apoi dus la un hotel de carantină, în așteptarea expulzării, scrie SHOK.md cu referire la digi24.
Conform unei surse judiciare, un magistrat din Melbourne, Anthony Kelly, va trebui să examineze joi după-amiază plângerea sârbului, reţinut de serviciile de imigrare din Melbourne la sosirea sa, miercuri seară, cu intenţia de a participa la Openul Australiei, scrie Agerpres.
Călătoria cu peripeţii a lui Djokovic în Australia a provocat un incident diplomatic, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, acuzând Australia de “rău tratament” faţă de campion.
Preşedintele Serbiei a declarat că a vorbit cu liderul mondial la telefon şi a scris pe contul său de Instagram că “toată Serbia că este cu el (Djokovic) şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat”.
Antrenorul lui Djokovic, croatul Goran Ivanisevic, a publicat pe Instagram o fotografie cu el şi alţi membri ai staff-ului în timp ce aşteptau în aeroport, iar Djokovic era chestionat de serviciile de imigrare.
Djokovic, care a primit marţi o derogare medicală pentru a participa la Openul Australiei, a fost blocat miercuri pe aeroportul din Melbourne din cauza unei probleme cu viza.
Potrivit presei australiene, jucătorul care a câştigat de nouă ori turneul Australian Open şi care a luat marţi avionul în direcţia Melbourne după ce a anunţat obţinerea acestei derogări, nu ar fi completat formularul corect pentru tipul de viză pe care l-a cerut.