Femeia din Cimișlia, dispărută de 3 săptămâni, a fost găsită: Ce spune Poliția
Republicanii britanici anunță o campanie de desființare a monarhiei

Republicanii britanici au anunțat luni că vor lansa o campanie de desființare a monarhiei în perioada premergătoare sărbătorilor care vor marca cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta.
Elisabeta, în vârstă de 95 de ani, cel mai bătrân și cel mai longeviv monarh din lume, va marca luna viitoare al șaptelea deceniu de suveranitate, iar luni, Palatul Buckingham a detaliat planurile pentru patru zile de sărbători pentru Jubileul de Platină din iunie, relatează Reuters, transmite SHOK.md cu referire la mediafax.ro.
Dar grupul antimonarhie Republic a folosit ocazia pentru a spune că va începe o campanie “Nu încă 70” pentru a cere sfârșitul instituției istorice.
“În timp ce o minoritate vocală va dori să sărbătorească cei 70 de ani de domnie ai reginei, trebuie să începem cu toţii să privim spre viitor.
Perspectiva regelui Charles nu este una fericită și există o alternativă bună și democratică. Este timpul să avem o dezbatere serioasă despre constituția noastră, să acceptăm că Charles nu este cel mai bun lucru pe care țara îl poate oferi și că, în calitate de națiune, suntem foarte capabili să ne alegem șeful statului”, a declarat Graham Smith, de la Republic.
Sondajele de opinie arată că marea majoritate a populației din Marea Britanie susține monarhia, iar regina însăși este extrem de populară. Dar nu există la fel de mult sprijin pentru fiul ei cel mare și moștenitor, Charles, iar sondajele sugerează că există un sentiment anti-monarhist în creștere în rândul britanicilor mai tineri.