Nina Josu este omagiată. Poeta împlinește 69 de ani

Nina Josu este o poetă și ziaristă din Republica Moldova. S-a născut într-o familie de intelectuali. A studiat la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova în anii 1971-1976, scrie SHOK.md.
Nina Josu colaborează la săptămânalul „Literatura și arta”, după o scurtă activitate la „Glasul Națiunii”.
Lucrările sale includ volumele de poezie La șezători (1975), Trecere în alb (1980), Stare totală (1986), Dorul (1991), Steaua de dimineață (2000). Criticul literar Mihai Cimpoi remarca în operele autoarei „o poezie a ingenuității, marcată de blândețe și fraternitate blândă cu o iubire fără margini și cu o predispoziție extatică spre lumină, liniște… într-un cuvânt, spre tot ce dă «ideea de gingășie»”
În 1993, Nina Josu a reactivat Asociația pentru Literatură și Cultură Română Astra „Onisifor Ghibu”, devenind președinta acesteia. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1977.
Printre distincțiile primite se numără premiul „Iancu Flondor” (Rădăuți, 1992) și premiul „Dimitrie Bolintineanu” (Gârgu Jiu, 1994). În 2017, a fost decorată cu Medalia Jubiliară „70 de ani ai AȘM”.