Cum se extrage corect căpuşa din piele, dacă ai ghinionul să fii muşcat: Greşeala frecventă care agravează situaţia

 Cum se extrage corect căpuşa din piele, dacă ai ghinionul să fii muşcat: Greşeala frecventă care agravează situaţia
2Shares

În Republica Moldova căpuşele sunt prezente, atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane. Căpușele preferă păduri umbroase şi umede, poieniţe cu multă iarbă, câmp deschis cu arbuşti, parcuri, bazine acvatice cu o vegetaţie abundentă etc. Se pot adăposti sub frunzele căzute, care formează uneori un strat destul de gros de reziduuri de plante şi crengi uscate căzute, în care se creează condiţii microclimatice favorabile pentru dezvoltare, scrie SHOK.md.

Cel mai frecvent boala este depistată  în mun. Chişinău, Bălţi, Orhei, Străşeni, fiind condiţionată în mare măsură de adresabilitatea înaltă a populaţiei acestor teritorii după asistenţă medicală, scrie tvrmoldova.

Recomandări pentru populaţie pentru a reduce expunerea la muşcătura de căpuşă!

  • Folosiţi un produs repelent (indicat pentru îndepărtarea căpuşelor).
  • Acoperiţi-vă braţele şi picioarele, purtând îm­brăcăminte cu mânecă lungă, pantaloni lungi, ghete şi trageţi şosetele peste pantaloni.
  • Folosiţi haine şi pături pentru picnic deschise la culoare, pentru a putea detecta uşor căpuşele.
  • Mergeţi pe mijlocul cărărilor şi evitaţi să vă atingeţi  de plantele din jur.
  • Fără strictă necesitate, evitaţi mediile în care căpuşele vieţuiesc.
  • Inspectaţi periodic tegumentele pentru a depista şi îndepărta cât mai rapid căpuşele.

La întoarcere din natură obligatoriu vom efectua:

  • Verificarea hainelor şi lingeriei de corp la prezenţa căpuşelor;
  • Inspectarea minuţioasă a corpului în faţa oglinzii, la copii – îndeosebi a regiunilor cu piele fină (sub braţ, regiunea inghinală, genunchi, abdomen, gât şi cap);
  • Pieptănarea minuţioasă a părului cu un pieptene des;
  • Inspectarea animalelor de companie;
  • Respectarea regulilor de igienă – primirea duşului, spălarea hainelor.Riscul de infectare este mai mic atunci când căpuşa este detectată şi îndepărtată imediat.În cazul prezenţei pe corp a căpuşei se vor depune eforturi de înlăturare operativă şi inofensivă. La efectuarea procedurilor de înlăturare a căpuşei nu se recomandă răsucirea, smulgerea, strivirea acesteia, sau aplicarea uleiurilor, ojei etc. Aceste proceduri ar putea determina vărsarea conţinutului stomacal al căpuşei în rană şi, implicit, transmiterea bacteriilor sau virusului.Recomandări utile pentru îndepărtarea căpuşei: 
    1. Spălaţi-vă bine pe mâni cu apă şi săpun. Pregătiţi o pensetă cu vârful ascuţit,  tinctură de iod 3-5% sau alcool etilic 70%.
    2. Cu pensetă se apucă căpuşa cât mai aproape de capul acesteia. Printr-o mişcare delicată, dar fermă se extrage căpuşa din piele.
    3. Locul muşcăturii se spală cu apă curată cu săpun şi se prelucrează cu tinctură de iod 3-5% sau alcool etilic 70%.

    Menţionăm că nu orice muşcătură de căpuşă se soldează cu apariţia semnelor de boală. Nu este necesară prezentarea căpuşei spre cercetare în laborator. Este adecvat şi raţional de a supraveghea starea de sănătate a persoanei muşcate de căpuşe, iar la apariţia semnelor de boală, posibil asociate cu muşcătura de căpuşe, cum ar fi eritemul migrator, febra moderată, slăbiciuni, dureri în articulaţii şi muşchi, inflamaţia nodulilor limfatici regionali, este necesară adresarea precoce la medic.

2Shares

Maria Palade

https://shok.md/