(VIDEO) Rapperul turc care luptă cu Erdogan: „Îl fac să spună lucrurile pe care le face”

 (VIDEO) Rapperul turc care luptă cu Erdogan: „Îl fac să spună lucrurile pe care le face”
0Shares

Cei care îl critică public pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se pot trezi în spatele gratiilor. Asta, din cauza unui articol din Codul Penal, care incriminează insultele aduse șefului statului. În realitate, este folosit împotriva celor care critică violența poliției, corupția politicienilor și acțiunile contra presei libere. Sunt acuzații cu care s-a confruntat și rapperul Orkun DK. El spune despre versurile sale că sunt amuzante și satirice, dar nu sunt la fel și pentru președintele turc, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

În studioul său de acasă din Istanbul, rapperul Orkun DK înregistrează piese noi, chiar dacă are probleme din cauza celor vechi.

„Îmi place să fac muzică. Și da, în versurile mele critic și ceea ce cred că nu merge bine”, spune rapperul.

Avocații președintelui turc au depus plângere penală împotriva lui Orkun pentru unul dintre videoclipurile sale, în care, prezentând o fotografie distorsionată a lui Recep Tayyip Erdogan, spune: „Trimite-mi bani”. Sunt și câteva înjurături.

De aceea, Orkun a trebuit să meargă în instanță. A fost condamnat la 14 luni de închisoare cu suspendare pentru insultarea președintelui.

„Îl critic pe Erdoğan punându-i cuvinte în gură. Îl fac să spună lucrurile pe care le face. Aceasta este o critică, nu o insultă. Și, mai presus de toate, este amuzant… Dar aici, în Turcia, totul e acum o problemă, ca și cum toată lumea e paranoică. Oricine aude o înjurătură crede imediat că e vorba de o infracțiune. Oamenii ar trebui să se relaxeze… Nu doar președintele, ci toată lumea”, spune rapperul.

Orkun are 28 de ani. A studiat filmul la Istanbul, iar acum câștigă bani cu melodiile sale rap. Nu este o celebritate, deși uneori e recunoscut pe stradă.

Cum s-a abuzat de o lege deja existentă

Dar în Turcia, nu trebuie să fii o celebritate ca să fii acuzat de insultarea președintelui. Zeci de mii de persoane au trecut prin așa ceva în ultimii ani. Adolescenți și profesori, avocați și membri ai opoziției.

Recent, arestarea cunoscutei jurnaliste Sedef Kabaș a provocat proteste publice. Ea a citat un vechi proverb la televizor: „Când un bou intră în palat, nu devine rege, ci palatul devine un hambar”. Sentința: peste 2 ani de închisoare, cu suspendare.

Legea care incriminează insultarea președintelui exista cu mult înainte de Erdoğan, dar a fost rar folosită până când acesta a preluat puterea.

Între 2014 și 2020, autoritățile turce au investigat peste 160.000 de cazuri.

Aproape un sfert dintre acestea au ajuns în instanță.

„Cu siguranță, s-a abuzat de lege. A fost folosită, știți. E clar că avocații lui Erdogan verifică rețelele sociale pentru orice mențiune a președintelui și deschid în mod total arbitrar proceduri legale nesfârșite. E un mesaj către societate, ca să știe că nu are voie să critice. Acest lucru are un efect descurajator asupra tuturor”, explică Emma Sinclair, reprezentantă Human Rights Watch.

Ce spune partidul lui Erdogan

Colegii de partid ai președintelui resping acuzația. Adem Yildirim e adjunctul șefului AKP, partidul lui Erdogan, aflat la putere la Istanbul. El crede că numărul insultelor a crescut mult pentru că tot mai mulți oameni folosesc rețelele sociale, iar președintele nu trebuie să suporte totul.

„Modul în care ne privim liderii politici poate fi diferit față de alte țări din Europa. Noi nu ne disprețuim șefii de stat. La urma urmei, ei sunt aleși de popor. Puteți să-l criticați pe președinte oricât de mult doriți, dar nu îl puteți insulta. Acest lucru nu va fi tolerat”, avertizează Adem Yildirim, adjunctul președintelui AKP.

Rapperul Orkun DK petrece uneori mai mult timp cu avocatul decât în studioul său. Au făcut apel la sentința primită.

„Nici măcar nu au putut să ne spună ce versuri din cântecele lui Orkun sunt considerate jignitoare. Le-am spus să ne arate, dar procurorul a răspuns doar atât: Insulta este în versuri… E pur și simplu de neînchipuit ca, în zilele noastre, să trimiți pe cineva la închisoare din cauza unui cântec”, spune Ali Gül, avocatul lui Orkun DK.

Orkun spune că nu vrea să se lase intimidat.

„Mulți tineri de aici, din Turcia, nu mai îndrăznesc să spună sau să scrie ceva critic. Le este teamă. Dar nu toată lumea se teme. Eu nu mă tem. Voi continua. Dar presiunea este din ce în ce mai mare, toată lumea de aici o simte”, mărturisește Orkun DK.

Oricare ar fi rezultatul final al cazului său, Orkun va cânta probabil o melodie rap despre asta, într-o bună zi.

Volume 62%

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/