Institutul Mamei și Copilului a venit cu o reacție, după ce o femeie din Rezina s-a plâns că a fost ținută la ușa spitalului cu bebelușul bolnav. „Pe perioada aflării în cadrul IMC, copilului și mamei acestuia le-au fost puse la dispoziție spații de așteptare în cadrul Unității Primiri Urgențe și Secției Patologie Nou-Născuți”, precizează instituția.
„La data de 21 iunie, curent, prin intermediul serviciului AVIASAN, la Institutul Mamei și Copilului a fost transferat un nou-născut cu vârsta de 11 zile, în stare grav medie stabilă.
Examinarea primară a pacientului a fost realizată în cadrul secției Patologie Nou-Născuți a IMC, ulterior, conform rigorilor testării la prezența virusului SARS-CoV-2, a fost efectuată testarea la Covid-19 în cadrul Unității Primiri Urgențe. Odată cu depistarea infectării cu Covid-19 la copil, a fost imediat decisă redirecționarea mamei și copilului către instituția medicală de profil pentru boli infecțioase.
În intervalul 14:15 – 15:30 au fost realizate în regim de urgență un șir de acțiuni de coordonare a transferului către instituția medicală specializată, pregătit setul de acte necesar, identificat mijlocul de transport sanitar, care a permis transportarea în condiții speciale, în contextul infectării pacientului cu Covid-19, pentru siguranța acestuia.
Pe perioada aflării în cadrul IMC, copilului și mamei acestuia le-au fost puse la dispoziție spații de așteptare în cadrul Unității Primiri Urgențe și Secției Patologie Nou-Născuți.
Precizăm că, prioritară pentru Institutul Mamei și Copilului este acordarea de asistență medicală pacienților, fără a admite tergiversări în acest proces, intervenind prompt în toate situațiile divergente”, anunță Institutul Mamei și Copilului.
O mămică se plânge cu disperare că ar fi fost dată afară din Institutul Mamei și Copilului, după ce beblușul său de doar zece zile a fost testat pozitiv cu Covid. Potrivit femeii, fetița nu a mâncat de câteva zile. Aceasta s-ar fi adresat medicilor din Rezina, ulterior a fost transportată cu ambulanța la Chișinău și lăsată în curtea spitalului