„Nu planificam copii”. Alla Donțu despre sarcină: După salam, baileys și o partidă de sex de aia „ah!”, am chemat salvarea

Alla Donțu a vorbit despre sarcina neplanificată și visul care într-un final s-a transformat în realitate. „La un an până a fi gravidă, visam o fetiță care venea la mine la lucru. Tot venea și zicea: bună ziua, eu mă numesc Sophie-Margo. Tu ești mama mea, eu pe tine te-am ales. Eu duc agendă și peste ceva timp am descoperit acolo că dată nașterii ei a coincis cu ziua primului vis”, a dezvăluit aceasta în cadrul unui interviu.
„Nu planificam să am copii. Eram cu Sergiu împreună, ne iubeam, dar mă gândeam că am carieră. Până în luna a șaptea am cântat în campanie electorală în scenă”.
Alla Donțu a vorbit și despre poftele sexuale în timpul sarcinii.
„Unele zic că le cade apetitul la relațiile sexuale, la mine a fost invers. Într-o zi de luni, m-am trezit la cinci dimineața, a căzut dopul amniotic, îmi sun medicul și îi zic: așa tarea vreau salam, baileys și sex. Ea îmi zice: ce aștepți!
S-a dus săracul Sergiu și a cumpărat salam, baileys și o partidă de sex de aia „ah!”, zic: Of! Hai cheamă salvarea că ne ducem”.
„Atunci când ești însărcinată, faci cunoștință cu altfel de tu. Mie îmi pare că există un trend, în care noi promovăm maternitatea sub o anumită față.
Maternitatea nu are dar o față, ea are multe”, a conchis aceasta.