O adolescentă de 16 ani din comunitatea dalit, India, a murit după ce a fost violată și arsă de vie de doi indivizi

O adolescentă indiancă în vârstă de 16 ani care a fost violată şi arsă de vie de către doi agresori, a murit la spital din cauza rănilor, a anunţat, marţi, poliţia indiană.
Tânăra, membră a comunităţii dalit, stratul cel mai de jos al unei caste denumită „de neatins”, a murit, luni, într-un spital din Lucknow, în Uttar Pradesh (nord), după ce a fost agresată în septembrie.
Cei doi bărbaţi acuzaţi de faptul că au violat-o şi ars-o au fost arestaţi „la două ore după semnalarea incidentului”, iar poliţia a asigurat familia de o urmărire adecvată, a declarat pentru AFP şeful poliţiei locale, Dinesh Kumar Prabhu, relatează News.ro.
Poliţişti au fost desfăşuraţi în jurul casei familiei tinerei, „pentru a preveni orice incident indezirabil”, a anunţat el.
Poliţia este acuzată frecvent de faptul că nu ia în serios cazurile membrilor comunităţii dalit.
Aproape 32.000 de violuri au fost înregistrate în 2021 în India, potrivit Guvernului. Acest bilanţ este considerat cu mult inferior faţă de bilanţul real, iar numeroase violuri nu sunt semnalate.