Una vândută în Cipru, la 17 ani, alta trimisă să se prostitueze chiar de soacra sa. Povestea a două lucrătoare ale sexului: Avem familie, copii, serviciu… și o viață secretă, paralelă

 Una vândută în Cipru, la 17 ani, alta trimisă să se prostitueze chiar de soacra sa. Povestea a două lucrătoare ale sexului: Avem familie, copii, serviciu… și o viață secretă, paralelă
0Shares

Femeile care prestează servicii sexuale în stradă, contra plată, sunt plasate pe treapta cea mai de jos în ierarhia prostituției. Multe dintre ele sunt dependente de stupefiante, prostituția fiind singura lor sursă de venit. Multe dintre ele își cresc singure copiii, iar taxele pe care le percep pentru sex sunt mai mici decât ale celor care lucrează în apartamente și care sunt cunoscute ca fiind „prostituate de apartament”. Printre cele din a doua categorie pot fi studente sau femei cu studii superioare, femei care au job-uri, familii, asigurare medicală și duc o viață socială obișnuită. Familia și apropiații nici măcar nu bănuiesc despre viața lor paralelă, relatează Sănătateinfo.md, într-un reportaj realizat în cadrul Campaniei „Dincolo de Aparențe”, desfășurată de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova, scrie UNIMEDIA.info.

Serviciile sexuale, fiind ilegale în Republica Moldova, sunt, de obicei, mascate sub anunțuri despre: „Masaj. Mă deplasez la domiciliul dvs”, „femeie dominantă” sau doar cu o poză senzuală a femeii și numărul ei de telefon. Autoarele anunțurilor „Caut bărbat” au și nick-name-uri specifice: sweetsummer, Loves75, Caramel, Gingașa, Lovekiss etc.

În multitudinea de oferte sunt și anunțuri în care „două fete”, împreună, sunt gata sa cunoască un domn „darnic” sau care caută „relații care se bazează pe interes reciproc”, etc.

Oficial, aceste anunțuri nu încalcă legea, pentru că nu este interzis să faci cunoștință cu „domni darnici” și nici să te deplasezi la domiciliul bărbatului, pentru un „masaj cu relaxare totală”.

Cele două femei care prestează servicii sexuale în apartamente, care au acceptat să discute cu reporterii Sănătate.info, sunt prietene. Una dintre ele a refuzat categoric orice fel de fotografii. „Nu știe nimeni cu ce mă ocup. Așa și trebuie să rămână. Un secret”.

Cele două femei spun că preferă să deservească doar clienții permanenți și că noii clienți, pe care îi acceptă, trebuie să vină prin recomandarea unui alt client. Au introdus această regulă după ce un grup de bărbați au tăbărât peste ele și le-au violat. Totuși, în ultimul timp deservesc și clienții ocazionali, pe care îi racolează on-line.

Diana (n.r. nume schimbat) spune că avea 15 ani jumătate când a devenit concubina unui bărbat, iar peste patru luni, când a aflat că este însărcinată, a dispărut din viața ei. Astfel, la 16 ani, Diana deja era mamă. Avea nevoie de bani și, spune ea, s-a lăsat „vândută” pentru prostituție, benevol.

Diana a fost vândută în Cipru când abia împlinise 17 ani: „Mai întâi am fost vândută în Cipru, apoi revândută în Turcia. Eu mi-am dat consimțământul de a pleca într-o altă țară, pentru a mă prostitua, dar pentru ca să traversez granița și să ajung acolo aveam nevoie de acte, așa că a trebuit să fiu vândută. Cel care m-a vândut s-a ocupat de documente și de plecarea mea. Da, eu știam că sunt vândută”.

„În Turcia îmi căutam singură clienții, iar cea mai mare parte a banilor îi dădeam proxenetului. Când am întors toți banii pe care i-a dat pentru mine mi-a întors pașaportul, m-a eliberat. Adică eram liberă. Așa că am început să lucrez pe cont propriu. Și știi, încă țin legătura cu el, ne mai scriem pe rețelele sociale. În Turcia este greu să lucrezi fără proxenet, pentru că turcii sunt foarte agresivi și poți fi bătută, iar proxeneții le oferă fetelor un fel de protecție. Numărul clienților pe care trebuia să-i deservesc era foarte mare. Încercam să nu iau mai mult de 10 pe zi. Am rezistat acolo patru ani, apoi am venit acasă. Tocmai împlinisem 21 de ani”, a mai relatat Diana.

La revenirea în țară și-a căutat un loc de muncă: „Am lucrat și vânzătoare, și barmaniță, și chelneriță, dar cu un salariu de 3500 de lei nu poți să trăiești, așa că am început iarăși să mă prostituez. Sunt opt ani deja de când fac asta”.

La moment, Diana este căsătorită și are doi copii. Are un loc de muncă stabil și este angajată oficial. Cu actualul ei soț are o fiică de grădiniță, iar fiica, pe care a născut-o când avea 16 ani, locuiește acum în Ucraina. Se plânge că soțul o bate, deși nu știe cu ce se ocupă, dar spune că nu pleacă de la el, de dragul fiicei de 6 ani: „Copilul trebuie să crească cu tată. Soțul meu nu observă că fetița are adidași noi sau haine noi. Eu vin acasă cu gențile pline cu mâncare, cumpăr haine pentru copil, fac mâncare, curat, am grijă și de soacra mea, îi cumpăr lui țigări, bere și un pește gustos, achit pentru conectarea la apeductul de apă și canalizare, plătesc facturile și… primesc bătaie”.

Ina (n.r. nume schimbat), cealaltă femeie care prestează servicii sexuale, iese în evidență prin mușchii reliefați și bine lucrați: „Am 48 de ani. Nu spun că sunt ideală ori că sunt frumusețea de pe lume, dar bărbații apreciază anume gingășia mea. Pot să spun că asta vor bărbații, gingășie. Asta trebuie să le ofere femeile și iubitele, și atunci ei nu vor căuta alinare la alte femei străine. Toți suntem oameni, avem limbă și putem comunica. De ce el poate discuta despre orice cu o femeie străină, dar cu soția lui nu poate…? De ce cu mine se poate simți bine 24 de ore fără întrerupere, dar cu soția lui nu poate rezista nici 5 minute într-o încăpere? Aici este vorba doar despre lipsa de comunicare. Dragi neveste, vorbiți cu soții voștri”.

Ina are trei copii ai ei și încă unul în custodie, al prietenei ei care stă la pușcărie, pentru care și-a asumat toate responsabilitățile de a-l crește. Are și un loc de muncă permanent, pentru că, spune ea, cândva va avea nevoie de pensie.

„ Aveam 20 de ani când m-a invitat prietena mea și iubitul ei într-o călătorie în România. Deja când am ajuns pe loc am înțeles că a mers încolo pentru prostituție. În prima noapteaâ când am ajuns acolo am văzut-o cum s-a machiat, s-a îmbrăcat elegant și a ieșit afară. Am ieșit din urma ei și, bărbatul care a venit după ea a întrebat dacă eu tot „lucrez”. Eram blondă, cu ochii albaștri și sânii mari, probabil că mă remarcasem de departe. Pot spune că atunci și a început activitatea mea de „devocica po vâzovu” (escortă, call girl). Tot acolo am cunoscut un bărbat, m-am îndrăgostit de el și așa s-a întâmplat că am rămas însărcinată. Ne-am despărțit când a aflat despre sarcină, am venit acasă și am născut primul băiat, iar când a împlinit 15 ani a vrut să-l cunoască pe tatăl lui. L-am găsit pe rețelele de socializare și când i-am scris și i-am spus că băiatul lui vrea să-l cunoască și-a șters toate paginile de socializare. Nu l-am mai căutat.

Apoi am plecat la Moscova, cu încă o fată care ulterior mi-a devenit cumnată. Am lucrat acolo un an jumătate. Când am revenit acasă m-am căsătorit cu fratele fetei cu care am fost la Moscova și am mai născut două fete. Evident, și soțul meu, și soacra știau cu ce m-am ocupat la Moscova. Soțul meu nu aducea niciun ban în casă, iar soacra mea m-a întrebat dacă nu vreau să mă duc la Moscova să lucrez cu fiică-sa. Da, soacra mea m-a trimis să mă prostituez. Atâta timp cât îi veneau banii în casă nu o deranja că și fiica ei, și nora se prostituează. Așa că, după o scurtă viață de familie am început iarăși să mă prostituez. Odată fiul meu m-a întrebat de ce o urăsc așa de tare pe bunica lui și de ce ea mă tot numește „prostituată”. I-am spus atunci de ce. M-a înțeles…”, a relatat Ina.

Cele 2 femei spun că iau circa 1500 de lei pentru timpul petrecut cu clientul.

Ina: „Atât cât dorește clientul, atâta stăm cu el. Când ajung la noi mai întâi fac un duș, apoi stăm la un ceai și o discuție. Bărbații care vin la noi sunt un pic altfel decât cei care cumpără sexul în stradă. Ei pot veni la noi cu flori, ciocolate și șampanie. Ei vor atenție, gingășie, relaxare, care nu constă neapărat doar în sex. Ei plătesc 1500 de lei, dar petrec timpul bine, iar când ies de la noi sunt împăcați sufletește din toate punctele de vedere. În ultimii ani se tot vorbește despre educația sexuală. Cum poate tata să-i explice și să-l învețe pe fiul lui despre sex și plăcere, odată ce nici el nu știe ce simte și ce vrea soția lui de la el, ca bărbat? Ar fi bine ca atunci când se vorbește despre sex, tata să discute cu fiica, iar mama cu fiul. Și când mama îi va spune cum să curteze sau cum să atingă o femeie, pentru ca ea să simtă plăcere, atunci, poate, viața lui de familie va fi altfel. Este strict părerea mea. Depinde foarte mult de atitudinea partenerilor unul față de altul și de tandrețea dintre ei”.

Femeile spun că oamenii legii știu cu ce se ocupă ele și chiar primesc o sumă lunară de la ele, neoficial: „Oficial nu am nicio amendă, dar polițiștii vin la noi o dată în lună și le plătim. Asta este ceva absolut normal în ziua de azi. Ei știu apartamentele care se dau în chirie pentru prostituție și vin acolo”.

„Plata o iau doar în bani. Când avem vreo problemă îi sunăm. „Acuș rezolvăm”. Și gata”, mai spun acestea.

Totodată, ele se declară pentru legalizarea prostituției:„ Asta ar contribui și la o pensie mai mare”.

Cele două prostituate mai spun că meseria lor este foarte periculoasă, „pentru că niciodată nu știi cine este clientul și în ce stare va veni la tine. Poate fi beat, drogat sau în stare de afect psihologic” și că, „în această meserie trebuie să fii și un bun psiholog: „Oamenii sunt diferiți și pot fi agresivi din simplul motiv că ei vor ceva, dar nu știu să explice ce anume vor. Și noi trebuie să cunoaștem psihologia umană, să fim vesele cu ei, jucăușe și… un pic nebunatice. Situații sunt diferite. Un client de origine asiatică a stat cu cuțitul în mână pentru că refuzasem să fac sex oral. Îl refuzasem, pentru că o avea așa de mică, încât am avut un blocaj. A fost nevoie de toată carisma mea pentru a calma spiritele”.

Citiți articolul integral pe Sănătateinfo.md.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md