(video) Bunicul Mădălinei, dispărută în SUA, răvășit de veștile de peste ocean: Fata mea a anunțat profesorii, iar ei poliția
La aproape 30 de zile de la dispariția Mădălinei, fetiței de 11 ani, care locuia împreună cu mama sa în Statele Unite ale Americii, bunicul acesteia nu-și poate găsi liniștea. Chiar dacă nu a văzut-o demult nici pe fiica sa Diana și nici pe Mădălina, acesta vorbea cu ele prin intermediul rețelelor de socializare, iar vestea că nepoata lui ar fi dispărut l-a lăsat stupefiat, scrie tvn.md.
Victor Cojocari a declarat că de fiecare dată când vorbea cu fetele, acestea păreau fericite, așa că nu avea suspiciuni. Bărbatul recunoaște însă că soțul Dianei era împotrivă ca ea să comunice cu rudele ei din Moldova și de cele mai dese ori ei vorbeau când bărbatul nu era în preajmă.