Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a semnat, împreună cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene și președintele Fundației de Medicină Fetală din Marea Britanie un memorandum de înțelegere, în cadrul căruia, va fi înființată o unitate de medicină materno-fetală la Institutul Mamei și Copilului, unde femeile gravide din țară vor avea acces la metode noi de investigații medicale. Metodele vor permite depistarea precoce a anomaliilor de dezvoltare a fătului – cromozomiale, genetice, alte afecțiuni la bebeluși și gravide, scrie UNIMEDIA.info.
De asemenea, doi obstetricieni din Republica Moldova vor beneficia de burse pentru formare profesională, acordate de FMF. Medicii vor obține competențe în diagnosticul anomaliilor fetale, malformațiilor congenitale, afecțiunilor la gravide care determină nașterea prematură și decesul. Vor fi ghidați în acest sens de profesorul Kypros Nikolaides, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în medicina materno-fetală.
La fel, va fi elaborat un program de formare profesională în medicina materno-fetală, în cadrul Departamentului Obstetrică și Ginecologie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.