(video) „Ca un blestem”: Dezvăluiri pline de durere de la tatăl lui Valerian, campionul la ciclism ucis lângă Stăuceni, care a îngropat trei copii. Cum a reacționat Sofia, singura rămasă, la moartea fratelui

„După ce a fost lovit, el ține minte cum s-a apropiat un medic și a pus ceva sub capul lui Valerian și a spus – Nu puneți mâna pe copilul acesta că este în comă. El 3-4 zile mă întreba ce este cu el, eu îi ziceam că e lângă el, dar are 13 ani, înțelege. A fost foarte tragic pentru el, a trebuit să îi dăm vestea la ziua lui de naștere, duminică, a fost oribil, a plâns, i s-a ridicat pulsul, a retrăit foarte mult, abia duminică, a fost echipa lui la el în vizită și el a putut să vorbească despre Valerian, cumva subiectul era închis.
Acum el face tratament la domiciliu, am fost externați, e o viroză la spital și medicii au considerat mai bine că fie acasă”, a povestit mama lui David.
Tatăl lui Valerian a explicat de ce ultimul avea numele Răilean și nu Coșcodan.
„Valerian și Sofia, fiica mai mică, au fost scriși după numele soției, doar asta e diferența. Pierzând doi copii în viața noastră, Ciprian Roman, născut în 2006, a decedat la o lună, Maria s-a născut în 2002, a decedat la 18 ani, în 2020. Și am vrut copii sănătoși, am mers și la mănăstiri și la medici, ne-am tratat câțiva ani ca să se nască Valerian, după s-a născut Sofia în 2013, și am făcut schimbarea asta, poate cuiva i se va părea banal sau ridicol, dar frica care intră în oase după pierderea copilului, te schimbă radical. A fost o încercare să scăpăm de ghinion, cum se zice în popor de blestem, am făcut tot dar schimbarea numelui copiilor nu ne-a ajutat”, a spus acesta.
Bărbatul a povestit și despre reacția mezinei când a aflat că fratele ei s-a stins.
„Știe din primele clipe de când badea a nimerit în spital, a fost cu noi, a stat alături, nu mă așteptam să se țină așa de bine, dar posibil că suferința surorii mai mari, că a stat la pat, a maturizat-o, sunt momente când și acum vede pozele lui și plânge, dar se mai ia cu joaca, ne-am străduit să o ferim de impactul acesta”, a conchis acesta.